Rugăciunea zilnică este esențială pentru a crește în har – 8 octombrie

Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii. 1 Petru 4:7

Dacă dorim sa ne dezvoltăm un caracter pe care Dumnezeu poate să-l accepte, trebuie să ne formăm obiceiuri corecte în viața religioasă. Rugăciunea zilnică este la fel de esențială pentru a crește în har și chiar pentru viața spirituală însăși, precum este hrana trecătoare pentru bunăstarea fizică. Trebuie să ne obișnuim să ne înălțăm adesea gândurile spre Dumnezeu în rugăciune. Dacă mintea rătăcește, trebuie să o aducem înapoi. Prin efort perseverent, în cele din urmă, ne vom obișnui să facem lucrul acesta cu ușurință. Despărțiți de Hristos, nu putem să fim în siguranță nicio clipă. Noi putem să avem prezența Sa, care să ne însoțească la fiecare pas, numai prin respectarea condițiilor pe care El însuși le-a pus.

Religia trebuie să fie ocupația principală a vieții. Orice alt lucru trebuie subordonat acesteia. Toate puterile sufletului, corpului şi spiritului nostru trebuie angajate în lupta creştină. Trebuie să privim la Hristos pentru tărie şi har şi atunci vom câştiga biruinţa tot aşa de sigur, după cum e sigur că Isus a murit pentru noi.

Trebuie să ne apropiem mai mult de crucea lui Hristos. Pocăinţa la picioarele crucii este prima învățătură a păcii, pe caro trebuie s-o învățăm. Iubirea lui Isus — cine o poate cuprinde? Aceasta e nemărginit mai delicată şi mai plină de tăgăduire de sine decât iubirea mamei! Dacă vrem să cunoaştem valoarea unui suflet omenesc, trebuie să privim cu credinţă vie la cruce şi să începem a cerceta ceea ce va fi în toată veşnicia ştiinţa şi cântarea celor răscumpăraţi. Valoarea timpului nostru şi a talentelor noastre poate fi preţuită numai, după mărimea jertfei plătită pentru răscumpărarea noastră. O, ce lipsă de recunoștință arătăm noi față de Dumnezeu când ii răpim ceea ce este al Său, oprind de la El iubirea și slujirea noastră. Este oare prea mult a ne preda pe noi înșine Aceluia care a jertfit toate pentru noi? Putem alege noi oare prietenia lumii mai mult decât onoarea nemuririi pe care ne-o oferă Hristos — „să șadă cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am biruit și șed cu Tatăl Meu pe tronul Său? …

Aceia care… lucrează astfel la planul înaintării treptate prin adăugarea virtuţilor creştine au asigurarea că Dumnezeu va binecuvânta planul înmulțirii, dându-le darurile Spiritului Său.

Petru spunea acelora care au câștigat aceeași credință prețioasă: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos”  Prin harul divin, toţi pot să urce treptele luminoase de la pământ la cer şi, în cele din urmă, să intre „cu cântări şi bucurie eternă” (Isaia 35, 10), prin porţi, în cetatea lui Dumnezeu. – The Review and Herald, 15 noiembrie 1887

Devoționalul face parte din cartea ”Reflecting Christ”  de Ellen G. White.

Traducere: Adina Păltineanu

Advertisements

Nemeritat

Căutăm în zadar – lucrurile din noi care L-ar putea face pe Dumnezeu să ne dăruiască harul. Poate că pentru comportamentul nostru bun; poate pentru intențiile bune pe care le avem? Poate că dragostea noastră fierbinte/rece pentru Dumnezeu într-una din zile L-a făcut să ne dea mai multă îndurare? Nu, nu și iar nu. Harul nu are nici un echivalent pe piață – nu se vinde, nu se face troc și nici un fel de echivalență. Este alegerea suverană a Domnului Isus să ne ofere ceea ce nu am câștigat, nu merităm, ceva ce chiar  am nesocotit. Singurul nostru drept  de a cere ceva  Domnului Hristos este bazat pe alegerea Sa de bună voie de a iubi pe cei pe care El i-a creat, S-a sacrificat pentru a-i mântui și mijlocește încă pentru ei. Bucurați-vă, ceruri! Pământule, stai mut de uimire! Și rămâneți în har. –Bill Knott

Bill Knott este redactor al revistei Adventist Review.

TraducereAdina Păltineanu

Caracterul adevărat radiază dinăuntru- 1 octombrie

Voi sunteți lumina lumii. Matei 5:14

„Voi sunteți lumina lumii.” Iudeii limitau binecuvântările mântuirii la națiunea lor; dar Hristos le-a arătat că mântuirea este ca lumina soarelui. Ea aparține întregii lumi. Religia Bibliei nu trebuie să fie mărginită între scoarțele unei cărți, nici între zidurile unei biserici. Ea nu trebuie să fie scoasă la iveală cu anumite ocazii pentru folosul nostru și apoi să fie pusă cu grijă înapoi. Ea trebuie să sfințească viața de toate zilele și să se dea pe față în toate tranzacțiile de afaceri și în toate legăturile noastre sociale.

Adevăratul caracter nu este ceva ce se realizează în afara noastră și care ne acoperă, ci el radiază dinăuntru. Dacă dorim să-i conducem pe alții pe calea neprihănirii, principiile neprihănirii trebuie să se găsească mai întâi în inima noastră. Mărturisirea noastră de credință poate face cunoscută teoria religiei, dar religia noastră practică este aceea care proclamă cuvântul adevărului. O viață consecventă, o purtare sfântă, o integritate neclintită, un spirit activ și binevoitor, o pildă de evlavie, toate acestea sunt mijloacele prin care se dă lumii lumină.- Hristos, Lumina Lumii p. 306, 307.

După cum soarele se avântă în misiunea sa de iubire, împrăștiind umbrele nopții și trezind lumea la viață, tot așa trebuie să se avânte și urmașii lui Hristos în misiunea lor, revărsând lumina cerului asupra acelora care sunt în întunericul rătăcirii și al păcatului.

În lumina strălucitoare a dimineții, orașele și satele de pe colinele din împrejurimi se vedeau clar, făcând ca scena să fie și mai atrăgătoare. Arătând spre ele, Isus a zis: „O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă”. Apoi a adăugat: „Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă.”

O mare parte dintre cei care ascultau cuvintele lui Isus erau țărani și pescari, ale căror locuințe umile nu aveau decât o încăpere, în care o singură lumină, pusă în sfeșnic, lumina tuturor din casă. „Tot așa”, zicea Isus, „să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”

Nici o altă lumină n-a luminat vreodată și nici nu va lumina asupra omului căzut în păcat, afară de aceea care izvorăște de la Hristos. Isus, Mântuitorul, este singura lumină care poate să împrăștie întunericul unei lumi care zace în păcat. Despre Domnul Isus stă scris: „În El era viața și viața era lumina oamenilor”. (Ioan 1, 4.) Numai dacă primeau din viața Sa, ucenicii Săi puteau să devină purtători de lumină. Viața lui Hristos în suflet, și iubirea Sa descoperită în caracter vor face din ei lumina lumii. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 39, 40.

Devoționalul face parte din cartea ”Reflecting Christ”  de Ellen G. White.

Nelimitat

Nu există niciun fel de resentiment în harul lui Dumnezeu – nici un fel de “În regulă, de data asta” sau “Chiar dacă nu meriți”. El nu iartă niciodată pe baza promisiunilor de a nu păcătui din nou. “Căci El ştie din ce suntem făcuţi.” Scripturile spun: “Îşi aduce aminte că suntem ţărână.” Și toate promisiunile noastre – ca și cei care le-au făcut – sunt prăfuite, rupte, nesigure. Dumnezeu iartă așa cum numai un Tată poate ierta – mai dornic să restabilească relația decât să-și amintească răzvrătirea; mai preocupat de ceea ce putem deveni decât de faptul că L-am rănit prin ceea ce am făcut. Harul se revarsă spre noi pentru că inima lui Dumnezeu este mereu plină de iubire – de neoprit, fără limită. Dacă am putea cuantifica o astfel de dragoste, atunci noi, dragul meu prieten, am fi mult mai mari decât El – și acest lucru este absurd. Primiți această dragoste. Și rămâneți în har. Bill Knott  

Bill Knott este redactor al revistei Adventist Review.

TraducereAdina Păltineanu

A trăi pentru slava lui Dumnezeu

În cartea sa Absolut Surrender, Andrew Murray observă că scopul lucrării Duhului Sfânt în noi este să-L slăvim pe Dumnezeu reflectând pe Hristos:

Când Dumnezeu dă Duhul Sfânt, obiectivul Lui principal este formarea unui caracter sfânt. Este un dar al unei minți sfinte și al unei dispoziții spirituale, și ceea ce avem nevoie mai presus de orice, este să spunem: “Trebuie să am Duhul Sfânt care să sfințească toată viața mea interioară dacă vreau să trăiesc cu adevărat pentru slava lui Dumnezeu” .

Dar provocarea noastră este următoarea: Cum poate o ființă omenească păcătoasă să reflecte natura divină a lui Dumnezeu? Căci Pavel scrie că “Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” (Romani 3: 10-11) și că suntem “din fire copii ai mâniei, ” (Efeseni 2: 3). Evident, să devenim asemenea lui Hristos nu se întâmplă doar încercând mai mult.

Murray explică faptul că atât problema noastră și soluția ei își au rădăcina în natura noastră:

De ce mielul este mereu blând? Pentru că aceasta este firea lui. Se chinuie mielul ca să fie blând? Nu. De ce nu? Este atât de frumos și blând. Trebuie mielul să studieze cum să fie blând? Nu. De ce îi vine atât de ușor? Pentru că așa este natura sa. Și un lup – de ce nu se chinuie lupul deloc ca să fie crud și să-și înfigă colții în săracul miel sau oaie? Pentru că așa este natura lui. Nu trebuie să-și facă curaj;  așa este firea lupilor.

Biblia ne învață că oglindirea chipului lui Dumnezeu nu vine printr-o modificare a ceea ce suntem, ci prin înlocuirea firii păcătoase omenești cu firea divină.

Această înlocuire are loc în două etape. Prima etapă este când firea veche este “omorâtă” (vezi Romani 8: 1-14). La aceasta se referă Isus atunci când ne cheamă să ne lepădăm de noi înșine zilnic, să ne ridicăm crucea și să-L urmăm – chiar până la moarte (Luca 9:23). Acesta este și motivul pentru care Pavel ne cheamă să devenim “jertfă vie” (Romani 12: 1). Pentru o viață nouă, trebuie să murim mai întâi.

A doua etapă este botezul Duhului Sfânt. În această etapă Duhul Sfânt ne umple cu natura divină. Dovada că Dumnezeu este în noi stă în faptul că firea Lui devine vizibilă – trăim “dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor” (Galateni 5: 22-23) pentru că Dumnezeu locuiește în noi. Duhul Sfânt nu poate intra pe deplin în noi să aducă natura Sa divină cu El decât dacă suntem goliți complet.

În această broșură sunt câteva dintre gândurile lui Ellen White despre moartea la sine și botezul Duhului Sfânt. Ceea ce veți observa este că botezul Duhului Sfânt este o consecință a muririi față de sine. Uneori ne rugăm pentru Duhul Sfânt, dar puțin pare să se schimbe. O parte din remediu poate fi în înțelegerea relației dintre golirea de sine și umplerea Duhului Sfânt.

Unele dintre aceste citate vor părea greu de acceptat, pentru că ele atacă problemele din miezul ființei noastre. Dar sper că ele se vor dovedi utile în înțelegerea acestor două concepte critice care ne învață cum să fim re-formați în caracterul lui Isus.

Gavin Anthony -Hollywood, Ireland – 24 iunie, 2010

Introducere la cartea Dying to Reflect

Un nou început

În zilele noastre cele mai bune, suntem departe de țintele care ne-au inspirat. Vorbim cu mânie, repetăm bârfa răutăcioasă, supărăm pe cei pe care am promis să-i iubim. Și dacă nu ar fi fost harul, viața noastră ar fi o poveste fără sfârșit de intenții bune și fapte rele. Dar harul distruge ceea ce ne împotmolește în păcatele noastre, pentru că harul proclamă eliberarea de vină, răscumpărarea din nesăbuința noastră. De fiecare dată când venim la Isus obținem un început nou și minunat. Plăcuța este curățată; înregistrarea ștearsă; păcatele îndepărtate de la noi ca răsăritul de apus. Acesta este specificul Evangheliei: nu trebuie să rămânem ceea ce am fost odată. Nu trebuie să fim ceea ce suntem acum. Harul ne trage spre bucuria pentru care am fost creați și readuce speranța în povestea noastră. Deci, mergeți spre bucurie. Și rămâneți în har. – Bill Knott

Bill Knott este redactor al revistei Adventist Review.

Traducere: Adina Păltineanu

Nu mai trăiesc eu

Biblia spune: Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Gal. 2:20). Dar ce înseamnă să fii răstignit împreună cu Hristos, să nu mai trăiesc eu îi viața practică de zi cu zi? Următoarea ”Cercetare atentă a inimii”  ne va da, cu siguranță o nouă inspirație, atunci când căutăm după o legătură mai profundă cu Domnul Hristos.

NU MAI TRĂIESC EU

O cercetare atentă a inimii

 

Când ești uitat, sau neglijat sau ridiculizat și nu te simți nici rănit, nici înșelat pentru că ai fost trecut cu vederea, ci inima ta este  fericită că ai fost socotit vrednic să suferi pentru Hristos,

ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI TRĂIESC EU

Când binele tău este vorbit de rău, când se trece peste dorințele tale, sfatul tăi nu este băgat în seamă, părerea ta este luată în râs, cele mai bune intenții sunt interpretate greșit și refuzi să te mânii, sau să te aperi, ci primești totul în liniște plină de dragoste, cu răbdare, știind că numai Domnul Hristos este apărătorul tău,

ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI TRĂIESC EU

Când suporți cu răbdare neplăcerile, dezordinea, dezavantajele, lipsa de disciplină sau de punctualitate din partea altora: când simți că alții și-au bătut joc de timpul tău și a fost tratat dur și nedreptățit și totuși răspunzi cu dragoste, păstrându-ți calmul și îndurând aceste lucruri cu umilință așa cum le-a îndurat și Domnul Isus,

ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI TRĂIESC EU

Când nu ești tulburat atunci când locuința este nesatisfăcătoare, când nu te plângi de mâncarea puțină, de vremea proastă de schimbarea orarului de călătorie când îți păstrezi buna dispoziție când alții sunt cu capsa pusă, sau morocănoși,  când ești plin de iubire, amabil și atent cu cei care de la care nu poți obține nici un avantaj când rămâi calm în ciuda întreruperilor din a face ceea ce ți-ai programat și accepți ca planurile tale să se împlinească după voia lui Dumnezeu,

ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI TRĂIESC EU

Când într-o conversație nu te referi la tine și nu simți nevoia să te lauzi cu realizările tale și nici să înregistrezi fiecare faptă bună pe care ai făcut-o, pentru ca s-o vadă lumea, când nu cați să fii apreciat și aplaudat, când nu te superi atunci când e menționat ceea ce au făcut alții, dar de tine nu se amintește, când ești mai preocupat să fii credincios chemării lui Dumnezeu și nu te deranjează să rămâi neștiut,

ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI TRĂIESC EU

Când vezi cum fratelui tău îi merge bine și are succes într-un proiect la care ai contribuit și tu și poți să te bucuri din inimă alături de el, fiind fericit să rămâi în spatele cortinei, fără să pui întrebări lui Dumnezeu, ci fiind recunoscător ca lucrarea Domnului merge înainte și Dumnezeu este glorificat,

ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI TRĂIESC EU

Când primești mustrare și reproșuri de la cineva mai jos decât tine și poți să te supui umil și în suflet și în afară, fără să te răzvrătești și fără resentiment în suflet, 

ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI TRĂIESC EU

Dacă vrem să fim mântuiți, în aceste zile de pe urmă, Spiritul Sfânt trebuie să ne aducă la cruce și atunci când murim pe cruce, nu vom mai răspunde nici unui dispreț sau neglijări a firii noastre pentru că oamenii morți  nu mai mișcă.

Viața creștină poate fi exprimată numai în termenii Domnului Isus Hristos. Și dacă viața ta de creștin încă poate fi numai în termeni care te privesc pe tine – personalitatea ta, puterea ta de voință, darurile tale talentul tău, banii tăi, curajul tău, studiile tale, consacrarea ta, (anii tăi de slujire, realizările tale, deșteptăciunea ta, diplomele obținute)  – deși ai poate o viață de creștin, totuși nu trăiești viața unui creștin (așa cum o vede Dumnezeu) – Ian Thomas

”Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;” Filipeni 3:10.

”Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” Galateni 2:20.

Material preluat de pe site-ul https://www.revivalandreformation.org/resources

Traducere: Adina Păltineanu