Tatăl să petreacă timp cu copiii – 9 iunie

Şi voi, părinţilor [taților- l. engleză], nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. Efeseni 6:4

În timp ce ne-am ocupat de importanța muncii și misiunii mamei, nu vom trece ușor peste datoria și responsabilitatea soțului și tatălui în formarea copiilor săi. Eforturile lui ar trebui să fie în armonie cu cele ale mamei temătoare de Dumnezeu. El ar trebui să-și manifeste dragostea și respectul față de ea ca fiind femeia pe care a ales-o și mama copiilor săi ….

Taţii ar trebui… să se amestece printre copii, simţind împreună cu ei în micile lor necazuri, legându-se de inimile lor prin puternicele legături ale iubirii şi exercitând o astfel de influenţă asupra minţilor lor în formare, încât sfatul lor să fie considerat sacru…

Când vine de la lucru, el trebuie să socotească a fi o schimbare plăcută aceea de a petrece câtva timp cu copiii săi. Îi poate duce în grădină, să le arate mugurii ce se deschid şi nuanţele variate ale florilor pomilor. Prin astfel de mijloace, el le poate da cele mai importante lecţii despre Creator, deschizând în faţa lor marea carte a naturii, în care dragostea lui Dumnezeu este exprimată în orice copac, floare şi fir de iarbă. El poate imprima în mintea lor faptul că, dacă Dumnezeu Se îngrijeşte atât de mult de pomi şi flori, cu mult mai mult El va purta de grijă fiinţelor create după chipul şi asemănarea Sa. Încă de timpuriu îi poate face să înţeleagă că Dumnezeu doreşte ca ei, copiii, să fie plăcuţi; nu împodobiţi cu podoabe artificiale, ci cu frumuseţea caracterului, farmecului bunătăţii şi iubirii, care vor face ca inimile lor să fie pline de bucurie şi fericire.

Părinţii pot face mult legându-şi copiii de Dumnezeu, încurajându-i să iubească lucrurile naturii pe care El li le-a dat şi să recunoască mâna Dătătorului în tot ce primesc. Terenul inimii poate fi pregătit în acest fel de timpuriu pentru sădirea preţioaselor seminţe ale adevărului care, la vremea potrivită, vor încolţi şi vor aduce un seceriş bogat. Taţilor, orele de aur pe care aţi putea să le petreceţi dobândind o atentă cunoaştere a temperamentului şi caracterului copiilor voştri şi a metodelor de a lucra cu mintea lor tânără sunt… preţioase.—The Signs of the Times, 6 decembrie 1877.

Datoria tatălui față de copiii săi ar trebui să fie una dintre principalele sale interese. Nu ar trebui să fie lăsată deoparte pentru a dobândi avere, sau pentru a câștiga o poziție înaltă în lume. De fapt, exact acele condiții de bogăție și de onoare despart frecvent un om de familia sa, și-i reduce influența asupra lor mai mult decât orice altceva. Dacă tatăl vrea ca acești copii să dezvolte caractere armonioase și să fie o cinste pentru el și o binecuvântare pentru lume, el are o lucrare specială de făcut. – Semnele timpului, 20 decembrie 1877.

Advertisements

Hristos, puterea soției și mamei – 8 iunie

Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude. Proverbe 31:28

Este adevărat că roţile maşinii numite gospodărie nu merg întotdeauna uşor; răbdarea este pusă la încercare, puterile solicitate. Însă, dacă mamele nu sunt răspunzătoare pentru circumstanţele asupra cărora nu au nici un control, este inutil să negăm faptul că aceste circumstanțe fac o mare diferență  în viața mamelor. Însă ele sunt de condamnat atunci când îngăduie să fie robite împrejurărilor şi acestea să le submineze principiile, când devin prea obosite şi necredincioase faţă de înalta lor chemare şi îşi neglijează propria lor datorie.

Soţia şi mama care biruie cu demnitate greutăţile, care pe altele le doboară din lipsă de răbdare şi tărie să persevereze, nu doar că devine ea însăşi puternică în îndeplinirea datoriei ei, ci, în plus, experienţa ei în a învinge ispitele şi obstacolele o califică spre a fi un ajutor eficient pentru alţii, atât prin cuvânt, cât şi prin exemplu personal. Multe dintre cele care se descurcă bine în împrejurări favorabile trec printr-o schimbare a caracterului în momente adverse şi de încercări; proporţional cu necazurile lor, caracterul lor se deteriorează. Dumnezeu nu ne-a rânduit să fim jucăria împrejurărilor…

[Adevărata soție și mamă] își va îndeplini îndatoririle cu demnitate și bună dispoziție, fără să considere că este degradant să facă cu mâinile ei, ceea ce este necesar să facă într-o gospodărie bine ordonată. Dacă se uită la Dumnezeu pentru tărie și sprijin și caută să-și facă datoria zilnică în înțelepciune și teamă de El, își va lega soțul de inima ei și își va vedea copiii la maturitate, bărbați și femei onorabile, având o rezistență morală, urmând exemplul mamei lor.

Nu există lucru la întâmplare în această viaţă; secerişul va fi determinat de felul seminţei semănate…

Mamelor, voi dezvoltați caractere. Răscumpărătorul plin de milă vă urmărește cu dragoste și simpatie, gata să audă rugăciunile voastre și să vă ofere asistența de care aveți nevoie în lucrarea vieții. Dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, blândețe, credință și milă sunt elementele unui  caracter asemenea lui Hristos. Aceste prețioase calități sunt roade ale Duhului. Ele sunt coroana și scutul creștinului. Cele mai înalte fantezii și cele mai înflăcărate aspirații nu pot avea un scop mai mare. Nimic nu poate oferi o mai perfectă satisfacție.

Aceste realizări cerești nu depind de împrejurări, nici  de voința sau judecata imperfectă a omului. Prețiosul Mântuitor, care înțelege luptele inimii noastre și slăbiciunile naturii noastre,  are milă și ne iartă greșelile noastre și revarsă asupra noastră calitățile pe care le dorim cu sinceritate.—The Health Reformer, August, 1877.

Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”  de Ellen G. White.

Traducere: Adina Păltineanu

Părinții să-i învețe pe copii ascultarea – 7 iunie

Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. Efeseni 6:1

Copiii trebuie învățați că toate capacitățile le-au fost date pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu. De aceea, ei trebuie să învețe lecția ascultării, pentru că numai printr-o viață de ascultare de bunăvoie vor putea oferi lui Dumnezeu slujirea pe care El o cere. Înainte de a ajunge destul de mare pentru a raționa, copilul trebuie învățat să asculte. Acest obicei va fi format printr-un efort blând şi persistent…

Să le fie arătat copiilor că adevăratul respect este manifestat prin ascultare. Dumnezeu n-a poruncit nimic nesemnificativ şi nu există altă cale de a-ți manifesta respectul, mai plăcută Lui, decât ascultarea — să faci ceea ce El a spus.

Mama este regina căminului, iar copiii supușii ei. Ea trebuie să-şi guverneze regatul cu înțelepciune şi demnitatea maternității… Spuneți copiilor voştri exact ce vreți de la ei. Apoi faceți-i să înțeleagă că trebuie respectat cuvântul vostru. Astfel îi învățați să respecte poruncile lui Dumnezeu care vorbesc clar: „Să nu” „Adu-ți”

Puțini părinți încep suficient de timpuriu să-şi învețe copiii să asculte. De obicei, se lasă copilul în voia lui, doi sau trei ani, amânându-i-se disciplinarea, în ideea că este prea mic pentru a învăța să asculte. Dar, în tot acest timp, egoismul se dezvoltă cu putere în mica făptură şi fiecare zi trecută face şi mai grea sarcina părinților de a prelua controlul. De la o vârstă foarte timpurie, copiii pot înțelege ceea ce le este spus simplu şi clar, iar cu blândețe şi înțelepciune ei pot fi învățați să asculte. Niciodată să nu le fie îngăduit să arate lipsă de respect părinților lor. Încăpățânarea nu va trebui niciodată tolerată. Binele viitor al copiilor cere o disciplină blândă, iubitoare, dar fermă…

Părinții înțelepți nu vor spune copiilor lor: „Faci cum vrei tu, du-te unde vrei tu, fă ce-ți place”, ci: „Ascultă de povața Domnului!” Reguli şi regulamente înțelepte trebuie stabilite şi impuse, pentru ca frumusețea vieții căminului să nu fie compromisă.

Copiii vor fi mai fericiți, mult mai fericiți, sub corectă disciplină decât lăsați să facă aşa cum le dictează impulsurile nestăpânite. Cele mai veritabile drăgălăşenii ale copilului constau în modestie şi ascultare, în atenția urechilor la cuvintele de îndrumare, în dorința mâinilor şi a picioarelor de a lucra şi umbla în calea datoriei….

Mai presus de orice, părinții trebuie să creeze în jurul copiilor lor o atmosferă de bucurie, amabilitate şi iubire. Căminul în care dragostea locuieşte, găsindu-şi expresia în priviri, în vorbe sau în fapte, este un loc unde îngerilor le place să zăbovească. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 110 -115

Hristos ușurează povara părinților – 6 iunie

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Matei 11:28-29

Nici o lucrare nu o poate egala pe aceea a mamei creştine. Ea îşi îndeplineşte această lucrare cu simţul răspunderii creşterii copiilor ei în învăţătura Domnului. Cât de adeseori ea simte greutatea poverii mai mare decât o poate duce; şi atunci, cât de preţios este pentru ea privilegiul de a prezenta totul în rugăciune Mântuitorului ei! Ea îşi poate lăsa poverile la picioarele Lui şi poate găsi în prezenţa Sa o putere care o va susţine şi îi va da optimism, speranţă, curaj şi înţelepciune în ceasurile cele mai greu încercate. Cât de dulce este pentru mama împovărată de griji conştienţa existenţei unui asemenea Prieten în toate greutăţile ei! Dacă mamele ar veni la Domnul Hristos mai des şi s-ar încrede în El pe deplin, poverile lor ar fi mai uşoare şi vor găsi odihna necesară sufletelor lor.

Domnul Isus iubește copiii. Responsabilitatea importantă a instruirii copiilor nu ar trebui să depindă numai de mamă… Tatăl ar trebui să încurajeze și să susțină pe mamă în lucrarea ei de a purta de grijă fiind vesel și folosind cuvinte plăcute… Copiii  trebuie să aibă timpul și atenția ei… Instruirea copiilor pentru a atinge standardele Bibliei vor cere timp, perseverență și rugăciune. Acestea trebuie obținute chiar dacă unele lucruri din casă sunt neglijate.

De multe ori pe zi se aude strigătul „mamă!” „mamă!”, întâi de un glăscior, apoi de altul. Iar mama trebuie să se întoarcă încoace şi încolo pentru a le satisface cerinţele… Un cuvânt de apreciere va aduce soarele în inimă pentru multe ore. Multe preţioase raze de lumină şi bucurie poate revărsa mama încoace şi încolo peste micuţii ei preţioşi. Cât de mult îi poate lega ea pe cei dragi de inima sa, încât prezenţa ei va fi pentru aceştia cel mai însorit loc din lume.

Însă, în mod frecvent, răbdarea mamei este împovărată de aceste numeroase mici încercări care de-abia merită luate în seamă… Aproape întotdeauna ea se uită pe sine şi o rugă tăcută către Mântuitorul ei îndurător îi linişteşte nervii, fiind în stare să ţină frâiele stăpânirii de sine într-o demnitate tăcută. Ea vorbeşte cu o voce calmă, însă a costat-o mult efort să se abţină de la cuvinte aspre, să-şi ţină în frâu sentimentele de furie, care, dacă ar fi fost exprimate, i-ar fi distrus influenţa şi ar fi fost nevoie de un timp pentru a şi-o recăpăta… Părinții ar trebui să se poarte cu copiii lor așa cum își doresc să se poarte Dumnezeu cu ei.

Copiii noștri sunt numai cei mai tineri membri ai familiei Domnului, încredințați nouă să îi educăm cu înțelepciune, să îi disciplinăm cu răbdare că să-și poată forma caractere creștine și poată fi calificați să binecuvânteze pe alții în această viață și să se bucure de viața viitoare. – The Signs of the Times, 13 septembrie 1877

Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”  de Ellen G. White.

Traducere: Adina Păltineanu

Eden, primul cămin – 01 iunie

Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Geneza 2:22-24

Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituţie Îl are ca întemeietor pe Creatorul universului. „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea” (Evrei 13, 4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului şi este una dintre cele două instituţii pe care, după căderea în păcat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute şi urmate în această legătură, căsătoria este o binecuvântare; ea ocroteşte curăţia şi fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului şi îi înalţă natura fizică, intelectuală şi morală.

Căminul primilor noştri părinţi avea să fie un model pentru alte cămine, pe măsură ce copiii lor aveau să plece de lângă ei şi să stăpânească pământul. Căminul acela, înfrumuseţat chiar de mâna lui Dumnezeu, nu era un palat magnific… Dumnezeu.. l-a aşezat pe Adam într-o grădină. Acesta era căminul său… De jur împrejurul perechii sfinte se găsea o lecţie valabilă pentru toate timpurile, şi anume că adevărata fericire nu se găseşte în satisfacerea mândriei şi luxului, ci în comuniunea cu Dumnezeu prin lucrările create de El. Dacă oamenii ar da mai puţină atenţie la ceea ce este artificial şi ar cultiva o mai mare simplitate, ar fi mult mai aproape în a corespunde scopului urmărit de Dumnezeu în crearea lor. Mândria şi ambiţia nu vor fi niciodată satisfăcute, dar aceia care sunt într-adevăr înţelepţi vor găsi suficiente şi înălţătoare plăceri în izvoarele de bucurie pe care Dumnezeu le-a aşezat şi le aşează la îndemâna tuturor.

Locuitorilor Edenului le-a fost încredinţată grija grădinii, „ca s-o lucreze şi s-o păzească”. Ocupaţia lor nu era obositoare, ci plăcută şi reconfortantă. Munca a fost dată de Dumnezeu ca o binecuvântare pentru om, să-i ocupe mintea, să-i întărească corpul şi să-i dezvolte capacităţile. În activitatea intelectuală şi fizică, Adam a găsit una dintre cele mai înalte plăceri ale existenţei sale sfinte… Cei doi care alcătuiau perechea cea sfântă nu erau numai copii sub grija părintească a lui Dumnezeu, ci şi învăţăcei, primind învăţături din partea Atotînţeleptului Creator… Ordinea şi armonia creaţiunii le vorbeau despre înţelepciunea şi puterea Celui infinit. Ei descopereau totdeauna ceva atrăgător care le umplea inimile cu o mai profundă iubire, făcându-i să izbucnească în cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă.

Atâta timp cât ei au rămas loiali legii divine, capacitatea de a cunoaşte, de a se bucura şi de a iubi avea să crească continuu. Ei aveau să câştige mereu noi comori de cunoştinţă, descoperind noi izvoare de fericire şi obţinând concepţii din ce în ce mai clare despre iubirea nemăsurată şi de nesecat a lui Dumnezeu. – Patriarhi și Profeți, p. 46-51.

Principiile morale salvează sufletul – 16 mai

Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. 1 Corinteni 6:18

Mi s-a arătat că trăim în mijlocul pericolelor zilelor din urmă. Din cauză că nelegiuirea abundă dragostea celor mai mulți se va răci. Cuvântul ”mulți” se referă la cei care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos. Ei sunt afectați de nelegiuirea care domnește în jur și se abat de la Dumnezeu; dar nu ar trebui să fie astfel. Cauza acestei căderi este că ei nu se țin departe de nelegiuire. Faptul că dragostea lor pentru Dumnezeu se răcește, deoarece nelegiuirea abundă în jur arată că ei sunt, într-o anumită măsură, părtași la această nelegiuire; altfel, ea nu le-ar afecta dragostea față de Dumnezeu și nici zelul și înflăcărarea pentru cauza Lui.

Înaintea mea a fost prezentat un tablou teribil cu privire la starea lumii. Imoralitatea abundă pretutindeni. Păcatul special al acestui veac este imoralitatea. Niciodată viciul nu și-a ridicat capul hidos cu o asemenea îndrăzneală ca acum. Oamenii par amețiți, iar cei care iubesc virtutea și adevărata bunătate sunt aproape descurajați de îndrăzneala, de puterea și de răspândirea lui. Nelegiuirea care abundă nu se limitează doar la cei necredincioși și batjocoritori. Ar fi bine să fie așa, dar nu este…

Fiecare creștin va trebui să învețe să-și înfrâneze pasiunile și să se lase condus de principii…

Nervii creierului care comunică cu întregul organism sunt singurul mijloc prin care Cerul poate  să comunice cu omul și să-i influențeze viața în profunzime. Tot ceea ce distruge circulația curenților electrici în sistemul nervos micșorează vigoarea puterilor vitale, iar rezultatul este paralizarea sensibilității minții. –  Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 346, 347.

Principiul moral aplicat strict în viață devine singurul mijloc de apărare a sufletului. Dacă a fost vreodată un timp în care să fie nevoie ca alimentația să fie cât mai simplă cu putință, acest timp este acum… Cu cât hrana este mai puțin excitantă pentru sistemul nervos, cu atât este mai ușor ca pasiunile să fie ținute sub control. Satisfacerea gustului nu ar trebui avută în vedere fără a se ține seama de sănătatea fizică, intelectuală și morală…

Dumnezeu v-a dat un locaș de care să vă îngrijiți și pe care să-l păstrați în cea mai bună stare pentru a-L sluji pe El și pentru a-I aduce slavă. Trupurile voastre nu vă aparțin. ”Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” ”Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” –  Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 352, 353.

Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”  de Ellen G. White.

Minunile corpului omenesc -15 mai

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. 2 Timotei 1:7

Noi suntem lucrarea lui Dumnezeu, iar Cuvântul Lui ne descrie ca: „o făptură aşa de minunată”. El a pregătit această locuinţă vie pentru minte; este un templu „ţesut în chip ciudat”, pe care Domnul Însuşi l-a făcut potrivit Duhului Său cel Sfânt ca să locuiască în el. Mintea controlează întreaga făptură. Toate faptele noastre, bune sau rele, îşi au originea în minte. Mintea este cea care se închină lui Dumnezeu şi ne apropie de fiinţele cereşti. Totuşi, mulţi îşi petrec întreaga viaţă fără a cunoaşte caseta {corpul omenesc} ce conţine această comoară. – Îndrumarea copilului, p. 360

Toate organele fizice slujesc minţii, iar nervii sunt mesagerii care transmit comenzile sale tuturor părţilor trupului, ghidând mişcările maşinăriei vii. Mişcarea fizică este de mare ajutor pentru dezvoltarea fizică. Aceasta stimulează circulaţia sângelui şi dă tonus întregului organism. Dacă se îngăduie muşchilor să nu fie folosiţi, foarte curând se va vedea că sângele nu îi hrăneşte în mod suficient. În loc de a creşte ca mărime şi putere, aceştia îşi vor pierde tăria şi elasticitatea şi vor deveni moi şi slabi. Inactivitatea nu constituie legea pe care a instituit-o Dumnezeu pentru corpul omenesc. Activitatea armonioasă a tuturor părţilor — creierul, oasele, muşchii — este necesară pentru dezvoltarea deplină şi sănătoasă a întregului organism omenesc…

Poftele şi pasiunile trebuie controlate, pentru ca nu cumva, prin acestea, să slăbim sau să pângărim Templul lui Dumnezeu în om.

Tot ceea ce ne slăbeşte puterea fizică ne slăbeşte şi mintea şi o face mai puţin în stare să discearnă între bine şi rău, între ceea ce este corect şi ceea ce este greşit. Acest principiu este ilustrat în cazul lui Nadab şi Abihu. Dumnezeu le-a dat cea mai sacră lucrare de făcut, îngăduindu-le să se apropie de El prin slujba pe care o făceau; însă ei aveau obiceiul de a bea vin şi îşi făceau această slujbă sfântă în sanctuar având minţile confuze.

Acolo se afla focul sacru, care fusese aprins de Însuşi Dumnezeu; dar ei foloseau foc obişnuit în cădelniţele lor când aduceau tămâia, care trebuia să se înalţe ca o mireasmă plăcută împreună cu rugăciunile poporului lui Dumnezeu. Datorită faptului că minţile lor erau înnegurate de o îngăduinţă nesfântă, ei nu au ţinut cont de cerinţa divină; „atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului” (Leviticul 10, 2)…

Este datoria fiecărui elev, a fiecărui individ, aceea de a face tot ce îi stă în putere pentru a aduce trupul său lui Hristos ca un templu curat, desăvârşit din punct de vedere fizic şi moral şi neîntinat, un sălaş potrivit pentru prezenţa lăuntrică a lui Dumnezeu. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 326-328

Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”  de Ellen G. White.