Hristos, exemplul nostru de adevărată politețe – 16 ianuarie

Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi [curtenitori — versiunea engleză]. 1 Petru 3:8

Cei care lucrează pentru Hristos trebuie să fie integri şi demni de încredere, statornici ca o stâncă faţă de principii şi, în acelaşi timp, buni şi curtenitori. A fi curtenitor este unul dintre darurile Duhului Sfânt. A te ocupa de mintea omenească este lucrarea cea mai mare care i-a fost încredinţată vreodată omului, iar cel care doreşte să găsească intrare la inimi trebuie să asculte îndemnul: „fiţi… miloşi, smeriţi [curtenitori — versiunea engleză]”. Acolo unde argumentul dă greş, iubirea reuşeşte. Dar o clipă de nerăbdare, un singur răspuns aspru, o lipsă de politeţe şi de curtoazie creştină în vreun aspect minor pot avea ca rezultat atât pierderea prietenilor, cât şi a influenţei.

Lucrătorul creştin trebuie să se străduiască să fie aşa cum a fost Domnul Hristos pe acest pământ. El este exemplul nostru nu numai în ce priveşte caracterul Său nepătat, ci şi în ce priveşte răbdarea Sa, duioşia şi starea Sa de spirit cuceritoare. Viaţa Sa este o ilustrare a adevăratei curtoazii. El avea întotdeauna o privire binevoitoare şi un cuvânt de mângâiere pentru cei asupriţi şi nevoiaşi. Prezenţa Sa aducea o atmosferă mai curată în cămin. Viaţa Sa era ca un aluat care schimba societatea încetul cu încetul. Deşi caracterul Său era curat, El trăia în mijlocul unor oameni aspri, necurtenitori şi impulsivi, printre vameşi incorecţi, samariteni nedrepţi, soldaţi păgâni, ţărani needucaţi şi în mijlocul unei mulţimi amestecate. Domnul adresa un cuvânt de simpatie aici, unul acolo. Când vedea oameni obosiţi, Se învoia să poarte poverile lor grele. El lua parte la poverile lor şi le repeta învăţăturile pe care le învăţase din natură, despre iubirea, bunătatea şi bunăvoinţa lui Dumnezeu. Domnul Hristos a căutat să le inspire speranţă celor mai aspri şi mai nepromiţători oameni, asigurându-i că pot atinge un asemenea caracter, încât să se vadă că sunt nişte copii ai lui Dumnezeu.

Religia lui Isus sensibilizează orice temperament dur şi aspru şi şlefuieşte manierele necizelate şi tăioase. Ea face aşa încât cuvintele rostite să fie blânde şi comportamentul să fie cuceritor. Să învăţăm de la Domnul Hristos cum să combinăm un înalt simţ al curăţiei şi integrităţii morale cu o dispoziţie voioasă. Un creştin amabil şi curtenitor este cel mai puternic argument care poate fi adus în favoarea creştinismului.

Pentru suflet, cuvintele amabile sunt ca roua şi ca ploile blânde. Sfânta Scriptură spune despre Domnul Hristos că harul a fost turnat pe buzele Sale, ca să poată şti cum „să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare”. Iar El ne îndeamnă: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har”, „ca să dea har celor ce aud”. – Slujitorii Evangheliei, p. 121, 122.

Esenţa adevăratei politeţi este respectul faţă de ceilalţi. – Educația, p. 241.

Acest text este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.

Advertisements

Domnul Hristos nu este părtinitor – 15 ianuarie

Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitorFaptele Apostolilor 10:34

Religia lui Hristos îl înalţă pe cel ce o acceptă la un nivel mai înalt de gândire şi acţiune şi, în acelaşi timp, îi prezintă pe toţi oamenii ca fiind obiectul iubirii lui Dumnezeu, răscumpăraţi prin jertfa Fiului Său. La picioarele lui Isus se întâlnesc bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neînvăţaţi, fără nici o deosebire de clasă ori de poziţie socială în lume. Când privim la Acela care a fost străpuns de păcatele noastre, toate deosebirile pământeşti sunt uitate. Renunţarea la sine, mila nemărginită, umilinţa Aceluia care a fost înălţat mai presus de orice în ceruri fac de ruşine mândria omenească, stima de sine şi superioritatea de clasă socială. Religia curată şi neîntinată îşi manifestă principiile ei de natură cerească, prin faptul că îi uneşte pe toţi cei care sunt sfinţiţi prin adevăr. Toţi sunt nişte suflete pentru care s-a plătit preţul sângelui lui Hristos, la fel de dependenţi de Acela care i-a răscumpărat pentru Dumnezeu

Domnul le-a încredinţat oamenilor talente pe care să le dezvolte. Cei cărora le-a încredinţat bani să-I aducă Domnului lor talantul mijloacelor lor financiare. Bărbaţii şi femeile care au influenţă să folosească acest dar al lui Dumnezeu. Cei pe care i-a înzestrat cu înţelepciune să aducă la crucea lui Hristos acest dar, spre a fi folosit pentru slava Sa.

Și cei săraci au talantul lor, care ar putea fi mai mare decât oricare dintre cele menţionate. El poate fi simplitatea caracterului, umilinţa, virtutea şi încrederea în Dumnezeu. Printr-un efort răbdător şi printr-o dependenţă totală de Dumnezeu, ei îi îndrumă pe cei cu care intră în legătură, la Isus, Răscumpărătorul lor. Ei au o inimă plină de simpatie faţă de cei săraci, un cămin pentru cei nevoiaşi şi oprimaţi, iar mărturia lor cu privire la ce înseamnă Domnul Isus pentru ei este clară şi hotărâtă. Ei caută slava, onoarea şi nemurirea, iar răsplata lor va fi viaţa veşnică.

În familia omenească sunt necesare tot felul de talente pentru a forma un întreg desăvârşit, iar biserica lui Hristos este alcătuită din bărbaţi şi femei care aparţin tuturor claselor şi categoriilor sociale şi au o varietate de talente. Dumnezeu nu a prevăzut niciodată ca mândria omenească să anuleze rânduiala stabilită prin înţelepciunea Sa, şi anume că diferitele categorii de gândire şi diferitele talente trebuie să se asocieze şi să formeze un întreg. Nici o parte din marea lucrarea a lui Dumnezeu să nu fie desconsiderată, indiferent dacă slujitorii Lui sunt dintr-o categorie socială umilă sau înaltă. Într-o măsură mai mică sau mai mare, toţi îşi au partea lor de făcut în răspândirea luminii… Toţi suntem nişte fire în marea ţesătură a omenirii şi, dacă ne reţinem simpatia unii faţă de alţii, vom pierde. – Slujitorii Evangheliei, p. 330, 331

Acest text este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.

 

Domnul Hristos respectă drepturile fiecăruia – 14 ianuarie

În orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El. Fapte 10:35

Domnul Isus ne cere să respectăm drepturile fiecărui om. Drepturile sociale ale oamenilor şi drepturile lor în calitate de creştini trebuie să fie luate în considerare. Toţi trebuie să fie trataţi cu rafinament şi delicateţe, ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu.

Creştinismul va face ca un bărbat să fie un gentleman. Hristos a fost curtenitor şi amabil chiar şi faţă de persecutorii Lui, iar adevăraţii Săi urmaşi vor manifesta aceeaşi atitudine. Priviţi-l pe apostolul Pavel când a fost adus în faţa conducătorilor. Discursul lui înaintea lui Agripa este o ilustrare a adevăratei curtoazii, precum şi a elocvenţei convingătoare. Evanghelia nu încurajează politeţea formală, obişnuită în lume, ci amabilitatea şi curtoazia care izvorăsc dintr-o adevărată bunătate a inimii.

Nici cea mai mare atenţie asupra comportamentului nu este suficientă pentru a elimina orice spirit de ceartă, orice judecată aspră şi orice vorbire necuviincioasă. Adevărata nobleţe nu se va manifesta niciodată, atâta vreme cât eul este considerat a fi scopul suprem. Iubirea trebuie să se afle în inimă. Motivaţiile unui creştin desăvârşit sunt izvorâte dintr-o iubire profundă faţă de Domnul lui. Preocuparea lui neegoistă pentru binele fraţilor răsare din rădăcinile dragostei lui faţă de Hristos. Iubirea conferă milă, bună-cuviinţă şi un comportament plăcut. Ea luminează chipul şi îmblânzeşte vocea, ea înnobilează şi înalţă întreaga ființă. – Slujitorii Evangheliei, p. 123

Unii dintre cei cu care intrăm în legătură pot fi aspri şi necurtenitori, dar, din acest motiv, voi să nu fiţi mai puţin curtenitori. Cel care doreşte să-şi păstreze respectul de sine trebuie să fie atent, ca să nu rănească inutil respectul de sine al altora. Această regulă ar trebui să fie păzită cu sfinţenie în tratarea celor mai necivilizaţi şi mai lipsiţi de bun-simţ dintre oameni. Voi nu ştiţi ce intenţionează Dumnezeu cu aceste persoane aparent nepromiţătoare. El a acceptat în trecut persoane care nu erau cu nimic mai promiţătoare sau mai atrăgătoare, iar ele au îndeplinit o mare lucrare pentru Dumnezeu. Impresionând inima, Duhul Său a adus la viaţă fiecare însuşire, făcând-o să lucreze cu putere. Domnul a văzut în aceste pietre aspre şi necizelate un material preţios, care va rezista la încercarea furtunii, a căldurii şi presiunii. – Slujitorii Evangheliei, p. 122

Fiți politicoși cu cei cu care veniți în contact. În felul acesta veți fi politicoși cu Dumnezeu. Lăudați-L pentru bunătatea Lui. Astfel sunteți martori pentru El și vă pregătiți pentru a locui în compania îngerilor. În această lume învățați cum să vă purtați   în familia Domnului Hristos în ceruri. – Manuscris 31, 1903.

Acest text este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.

Domnul Hristos a recunoscut demnitatea umană – 13 ianuarie

Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea – Efeseni 2:13-14

Hristos nu a acceptat nici o delimitare de ordin naţional, de rang sau credinţă. Cărturarii şi fariseii doreau să tragă foloase pe plan local şi naţional de pe urma darurilor cerului şi să-i excludă pe ceilalţi membri ai familiei lui Dumnezeu, aflaţi în lume. Însă Hristos a venit ca să surpe orice zid despărţitor. A venit să arate că darul îndurării şi iubirii Sale este la fel de neîngrădit ca aerul, ca lumina sau ca ploile care reînviorează pământul.

Viaţa lui Hristos a întemeiat o religie în care nu există caste, o religie prin care evreii şi neamurile, liberi şi robi, sunt uniţi într-o frăţietate de obşte, egali înaintea lui Dumnezeu. Nici o raţiune de ordin politic nu-I influenţa acţiunile. El nu făcea nici o deosebire între apropiaţi şi necunoscuţi, între prieteni şi duşmani. Ceea ce Îi mişca inima era un suflet care înseta după apele vieţii.

El nu a trecut pe lângă nici o fiinţă umană, considerând-o lipsită de orice valoare, ci a căutat să aplice remediul vindecător în cazul fiecărui suflet. În orice anturaj S-ar fi aflat, El prezenta o lecţie potrivită timpului şi circumstanţelor respective. Fiecare neglijare sau insultare a oamenilor faţă de semenii lor nu reuşea decât să-L facă şi mai conştient de nevoia pe care o aveau de înţelegerea Sa divino-umană. El căuta să-i inspire cu speranţă chiar şi pe cei mai grosolani şi mai nepromiţători, punând înaintea lor asigurarea că ei pot deveni fără vină şi inofensivi, dobândind un asemenea caracter, încât să poată fi în stare să se manifeste ca nişte copii ai lui Dumnezeu.

La masa vameşilor, El stătea ca un oaspete onorat, arătând prin simpatia şi condescendenţa Sa socială că recunoştea demnitatea umană; şi oamenii doreau cu înfocare să devină vrednici de încrederea Sa. Cuvintele Lui cădeau asupra inimilor lor însetate cu o putere binecuvântată, dătătoare de viaţă. Erau trezite noi impulsuri şi înaintea acestor proscrişi ai societăţii se deschidea posibilitatea unei vieţi noi.

Deşi era evreu, Isus Se amesteca fără ascunzişuri cu samaritenii… Şi, în timp ce atrăgea inimile lor către Sine prin legătura simpatiei omeneşti, harul Său divin le aducea mântuirea pe care o respingeau evreii. – Divina Vindecare, p. 25, 26.

Acest text este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.

 

Cuvintele Domnului Hristos au putere de convingere deplină – 12 ianuarie

 Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Ioan 1:29

„Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său, Andrei… El le-a zis: «Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni». Îndată ei au lăsat mrejele şi au mers după El.” …

Ascultarea promptă şi necondiţionată a acestor oameni, fără a li se promite nici un fel de salariu, pare remarcabilă, dar chemarea Domnului Hristos a avut o putere de convingere deplină. Domnul Hristos dorea ca, prin legătura cu Sine, să facă din aceşti pescari umili mijlocul prin care oamenii urmau să fie scoşi din slujba lui Satana şi aduşi în slujba lui Dumnezeu. În această lucrare, ei aveau să devină martorii Săi, vestind lumii adevărul Său, neamestecat cu tradiţiile şi speculaţiile filozofice ale oamenilor. Însoţindu-L pretutindeni şi însuşindu-şi virtuţile Sale, ei urmau să fie calificaţi pentru a deveni pescari de oameni…

Timp de trei ani, ei au lucrat în colaborare cu Mântuitorul şi, prin învăţăturile Sale, prin lucrările Sale de vindecare şi prin exemplul Său, au fost pregătiţi să ducă mai departe lucrarea pe care a început-o El. Prin simplitatea credinţei şi printr-o slujire umilă şi curată, ucenicii au fost învăţaţi să poarte responsabilităţi în lucrarea lui Dumnezeu.

Acestea sunt lecţii pe care trebuie să le învăţăm din experienţa apostolilor. Ei au avut o loialitate de fier faţă de principii. Apostolii nu au fost nişte oameni care să cadă sau să se descurajeze, ci au fost plini de respect şi de zel pentru Dumnezeu, fiind motivaţi doar de scopuri şi aspiraţii nobile. Deşi au fost la fel de slabi şi de neajutoraţi ca orice alt slujitor care este angajat în lucrarea lui Dumnezeu, ei şi-au pus toată încrederea în Domnul. Bogăţia lor a fost cultura minţii şi a sufletului şi oricine Îl va face pe Dumnezeu cel dintâi, cel de pe urmă şi totul în toate poate avea această bogăţie. Apostolii au trudit mult ca să înveţe lecţiile primite în şcoala lui Hristos, dar nu au trudit în zadar. Ei s-au ataşat de cea mai mare putere şi au dorit arzător şi continuu o înţelegere mai profundă, mai înaltă şi mai vastă a realităţilor veşnice, ca să-i poată prezenta cu succes lumii nevoiaşe comorile adevărului…

Lumina adevărului trebuie să strălucească pretutindeni, pentru ca inimile să poată fi sensibilizate şi convertite. Evanghelia trebuie să fie propovăduită în toate ţările. Slujitorii lui Dumnezeu să lucreze atât în apropiere, cât şi în depărtare, mărind parcelele cultivate ale viei Domnului şi mergând în regiunile îndepărtate. Ei trebuie să lucreze în aceste zile din urmă, pentru că vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra. – Slujitorii Evangheliei, p. 24-26.

Acest text este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.

Hristos aduce vindecare fizică și spirituală – 11 ianuarie

Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale.  Psalm 103:2-3

Hristos i-a poruncit slăbănogului să se ridice şi să meargă, „ca să ştiţi”, a zis El, „că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”

Slăbănogul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât şi pentru corp. Vindecarea spirituală a fost urmată de vindecarea fizică. Învăţătura aceasta nu trebuie să fie trecută cu vederea. Astăzi sunt mii de oameni care suferă de boli fizice, care, ca şi slăbănogul, ar dori să audă cuvintele: „Păcatele tale sunt iertate”. Povara păcatului, cu neliniştea şi cu dorinţele lui neîmplinite, este cauza bolilor lor. Ei nu pot să afle odihnă câtă vreme nu vin la Vindecătorul sufletelor lor. Pacea, pe care numai El o poate oferi, va da putere minţii şi sănătate corpului.

Isus a venit „să nimicească lucrările diavolului”. „În El era viaţă”, şi El zice: „Am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi să o aibă din belşug”. El este „duh dătător de viaţă.” (1 Ioan 3, 8; Ioan 1, 4; 10, 10; 1 Corinteni 15, 45.) El are şi acum aceeaşi putere dătătoare de viaţă, ca şi atunci când vindeca bolnavii pe pământ şi rostea iertare pentru păcătoşi. „El îţi iartă fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale.” (Psalmii 103, 3.)

Efectul produs asupra oamenilor prin vindecarea slăbănogului era ca şi când s-ar fi deschis cerul şi s-ar fi descoperit slava unei lumi mai bune. Când omul vindecat a trecut prin mulţime, binecuvântându-L pe Dumnezeu la fiecare pas şi purtându-şi povara ca şi când ar fi fost uşoară ca un fulg, oamenii s-au dat înapoi ca să-i facă loc şi cu faţa înspăimântată priveau spre el, şoptind unul către altul: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite”.

În familia slăbănogului a fost o mare bucurie.. El stătea în faţa lor plin de putere. Braţele pe care ei le văzuseră lipsite de viaţă acum erau gata să se supună voinţei lui. Carnea lui zbârcită şi vânătă era acum fragedă şi rumenă. El mergea cu pas hotărât şi liber. Bucuria şi speranţa erau scrise pe fiecare trăsătură a feţei lui şi o expresie de curăţie şi de pace luase locul urmelor păcatului şi ale suferinţei. Mulţumiri pline de bucurie se înălţau din casa lor şi Dumnezeu era proslăvit prin Fiul Său, care redase nădejde celui dezamăgit şi tărie celui zdrobit. Omul acesta şi familia lui erau gata să-şi dea viaţa pentru Isus. Nici o îndoială nu le umbrea credinţa, nici o urmă de necredinţă nu păta încrederea în Acela care adusese lumină în casa lor întunecată. – Hristos, Lumina Lumii p. 270, 271.

Acest text este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.

Imaginea divinului care strălucește prin noi – 10 ianuarie

Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. Matei 5:48

Idealul caracterului creştin este asemănarea cu Hristos. După cum Fiul omului a fost desăvârşit în viaţa Sa, tot aşa şi urmaşii Lui trebuie să fie desăvârşiţi în viaţa lor. În toate lucrurile, Isus a fost făcut asemenea fraţilor Săi. El S-a făcut trup aşa cum suntem şi noi. A fost flămând, însetat şi obosit. El a fost întărit prin hrană şi înviorat prin somn. El a împărtăşit viaţa omului; cu toate acestea, a fost Fiul nevinovat al lui Dumnezeu. El era Dumnezeu în trup. Caracterul Lui trebuie să fie caracterul nostru…

Hristos este scara pe care a văzut-o Iacov sprijinindu-se pe pământ, cu capătul de sus ajungând la poarta cerului, tocmai la hotarul slavei. Dacă scara aceasta n-ar fi ajuns la pământ cu o singură treaptă, am fi fost pierduţi. Dar Hristos vine la noi acolo unde suntem. El a luat natura noastră şi a biruit, pentru ca şi noi, luând natura Lui, să putem birui. Făcut „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8, 3), El a trăit o viaţă fără păcat. Acum, prin dumnezeirea Sa, stăpâneşte pe tronul cerului, în timp ce prin natura Sa omenească vine la noi. El ne invită ca prin credinţă în El să ajungem la slava caracterului lui Dumnezeu. De aceea noi trebuie să fim desăvârşiţi, după cum şi Tatăl nostru „ceresc este desăvârşit”.

Isus arătase în ce constă neprihănirea şi dovedise că Dumnezeu este izvorul ei. Acum S-a îndreptat către datoriile practice. În milostenie, în rugăciune şi în post, a zis El, să nu se facă nimic pentru a atrage atenţia sau a câştiga lauda. Daţi cu sinceritate pentru ajutorul săracilor şi al suferinzilor. În rugăciune, faceţi ca sufletul să comunice cu Dumnezeu. În timpul postului, omul să nu meargă cu capul plecat şi cu inima plină de gânduri egoiste. Inima unui fariseu este un teren gol şi neroditor, în care nu se poate dezvolta nici o sămânţă de viaţă dumnezeiască. Numai acela care se predă fără rezervă lui Dumnezeu Îi va servi în modul cel mai plăcut Lui. Căci, prin comuniunea cu Dumnezeu, oamenii devin împreună-lucrători cu El în a prezenta caracterul Său în natura umană.

Serviciul făcut din sinceritatea inimii are o mare răsplată. „Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” Prin viaţa pe care o trăim prin harul lui Hristos se formează caracterul. Frumuseţea de la început începe să se refacă în suflet. Atributele caracterului lui Hristos ne sunt dăruite şi chipul dumnezeiesc începe să strălucească. Chipul bărbaţilor şi al femeilor care merg şi lucrează cu Dumnezeu exprimă pacea cerului. Ei sunt înconjuraţi de atmosfera cerului. Pentru aceştia, Împărăţia lui Dumnezeu a început. Ei au bucuria lui Hristos, bucuria de a fi o binecuvântare pentru omenire. Ei au onoarea de a fi primiţi să servească pe Domnul; lor li s-a încredinţat să facă lucrarea în Numele Lui. – Hristos, Lumina Lumii, p.311-312.

Acest text este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.