Legea lui Dumnezeu importantă în toate veacurile

18-02-2012

ʺAcum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israelʺ Exodul 19:5, 6.

Acest legământ (Exodul 19:1-6) este o descoperire a bunătății lui Dumnezeu. Poporul n-o căutase. Ei nu și-au întins mâinile în căutarea lui Dumnezeu; ci El Însuși Și-a întins plin de îndurare brațul Său puternic, invitându-I să se prindă de brațul Său, pentru ca El să poată fi apărarea lor. El a ales de bună voie ca moștenire un popor care tocmai ieșise din robia egipteană, un popor care trebuia să fie educat și instruit la fiecare pas. Ce expresie a bunătății și iubirii atotputernice!…

Iar și iar, Domnul a permis poporului Său să fie adus în situații dificile,  pentru ca în eliberarea lor, El să-Și poată descoperi îndurarea și bunătatea. În cazul în care acum ei aleg să nu-L creadă, trebuie să se îndoiască de dovezile văzute cu ochii lor. Avuseseră dovada evidentă că El era un Dumnezeu  viu ʺplin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşieʺ(Exodul 34:6). El onorase pe Israel înaintea tuturor ființelor  cerești. El i-a atras la Sine – printr-un legământ și printr-o părtășie strânsă cu El.

Copiii lui Israel călătoreau deja de trei luni de la ieșirea din Egipt, și tăbărâseră în fața muntelui Sinai, când Domnul, în măreție grozavă le-a vorbit legea Sa. El nu S-a manifestat în clădiri mari făcute de mâini omenești, în structuri proiectate de om. El Și-a descoperit slava pe un munte înalt, un templu al crețiunii Sale. Vârful muntelui Sinai se înălța desupra celorlalți, într-un lanț de munți, în deșertul arid. Dumnezeu a ales acest munte ca loc în care să Se facă cunoscut poporului Său.

El le-a apărut într-o măreție grozavă, și a vorbit cu glas tare. Aici, El S-a descoperit poporului ca niciodată până atunci, arătând prin aceasta importanța legii pentru toate veacurile. Dumnezeu cere la fel de scrupulos, păzirea poruncilor Lui astăzi.  – Manuscrise vol 1, 105, 106

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: