Pentru a crește, studiază Cuvântul

ʺToată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bunăʺ 2 Timotei 3:16, 17.

Învățătorul adevărului ar trebui să avanseze în cunoaștere, crescând în har și în experiența creștină, cultivând obiceiuri și practici care vor aduce onoare lui Dumnezeu și Cuvântului Său. El (sau ea) ar trebui să arate altora cum să facă o aplicație practică a Cuvântului. Atunci când înaintăm în capacitatea de sfințire, în diferite studii, acestea ne vor ajuta să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu. Și studiul Scripturilor ne ajută în studierea altor ramuri esențiale în domeniul educației.

După prima familiarizare cu Biblia, interesul căutătorilor stăruitori crește rapid. Disciplina câștigată prin studiul regulat al Cuvântului lui Dumnezeu îi face în stare să vadă în adevăr,  o prospețime și o frumusețe pe care n-au deslușit-o niciodată mai  înainte. Atunci când vorbesc, cercetătorilor Bibliei le devine natural și ușor  să facă referire la versete biblice.

Mai presus de orice altceva, este esențial pentru învățătorii Cuvântului lui Dumnezeu  să caute cu cea mai mare seriozitate  să aibă ei înșiși dovada lăuntrică a Scripturilor. Cei care vor fi binecuvântați de această dovadă trebuie să cerceteze Scripturile pentru ei înșiși. În timp ce învață lecțiile date de Hristos și compară verset cu verset pentru a vedea dacă viața lor recomandă Scriptura, ei vor obține  o cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu  și adevărul va fi scris în sufletele lor.

Adevărul este adevăr. El nu trebuie înfășurat în podoabe frumoase, pentru ca aparența exterioară să poată fi admirată. Învățătorul trebuie să facă adevărul clar și puternic pentru înțelegere și conștiință. Cuvântul este o sabie cu două tăișuri care taie în ambele sensuri. El nu pășește ca și cum ar avea picioarele încălțate cu papuci moi.

Sunt multe cazuri în care oameni care au apărat creștinismul  împotriva scepticilor și-au pierdut sufletele în labirintul scepticismului. S-au îmbolnăvit de malarie și au murit spiritual. Ei aveau argumente puternice în favoarea adevărului și multă evidență exterioară, dar nu aveau o credință statornică în Hristos. O, sunt mii și mii de pretinși creștini  care nu studiază niciodată Biblia! Studiați Cuvântul sfânt cu rugăciune, pentru beneficiul propriului suflet. Când auziți cuvântul plin de viață al predicatorilor, dacă ei au o legătură vie cu Dumnezeu, descoperiți ca Duhul și Cuvântul sunt de acord. – Review and Herald, 20 aprilie 1897

Devoționalul face parte din cartea  Să fii ca Isus de Ellen G. White.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: