O zi în care să arătăm milă

ʺA Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele luiʺ Psalm 62:12.

Domnul Dumnezeul Sabatului va auzi rugăciunea stăruitoare. El va conduce pe cei care simt dependența lor de El și va călăuzi pe lucrători astfel încât multe suflete să vină la o cunoaștere a adevărului.

Adevărul, așa cum este el în Hristos, exercită o influență transformatoare asupra minții celor care-l primesc. Nimeni să nu uite că Dumnezeu este întotdeauna o majoritate și că împreună cu El succesul va încorona toate eforturile misionare. Cei care au o legătură vie cu Dumnezeu știu că divinitatea lucrează prin omenesc. Fiecare suflet care cooperează cu Dumnezeu face dreptate, iubește mila și umblă smerit cu Dumnezeu.

Domnul este un Dumnezeu al îndurării și are grijă chiar și de animalele pe care le-a creat. Când a vindecat în ziua Sabatului și a fost acuzat de încălcarea legii lui Dumnezeu, a spus acuzatorilor Săi: ʺOare în ziua Sabatului nu-şi desleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle, şi-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie deslegată de legătura aceasta în ziua Sabatului? Pe când vorbea El astfel, toţi protivnicii Lui au rămas ruşinaţi; şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe cari le făcea Elʺ.

Domnul privește cu milă asupra creaturilor pe care le-a făcut, indiferent de rasa  de care aparțin. ʺEl a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor,  ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.  Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: «Suntem din neamul lui…»ʺ

Vorbind ucenicilor Săi, Mântuitorul a spus: ʺȘi voi toți sunteți frați.ʺ Dumnezeu este Tatăl nostru al tuturor și fiecare dintre noi este păzitorul fratelui său. –Review and Herald, 21 ianuarie 1896.

Devoționalul face parte din cartea  Să fii ca Isus de Ellen G. White.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: