Munca dăruită ca sursă a fericirii

ʺDomnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzeascăʺ Geneza 2:15.

Dumnezeu l-a aşezat pe om sub lege, ca o condiţie indispensabilă a existenţei sale. El era un supus al guvernării divine şi nu poate exista guvernare fără lege. Dumnezeu putea să-l creeze pe om fără posibilitatea de a călca Legea Sa; El ar fi putut opri mâna lui Adam de a atinge fructul oprit; dar în cazul acesta omul n-ar mai fi fost un agent moral liber, ci un simplu automat. Fără libertatea de a alege, ascultarea sa nu avea să fie voluntară, ci forţată. În situaţia aceasta nu putea avea loc nici o dezvoltare a caracterului. O astfel de situaţie ar fi fost contrară planului lui Dumnezeu de a proceda cu locuitorii celorlalte lumi. Ar fi fost nedemn pentru om, ca fiinţă inteligentă, şi acest lucru ar fi întărit acuzaţia lui Satana, potrivit căreia conducerea lui Dumnezeu este arbitrară…

Căminul primilor noştri părinţi avea să fie un model pentru alte cămine, pe măsură ce copiii lor aveau să plece de lângă ei şi să stăpânească pământul. Căminul acela, înfrumuseţat chiar de mâna lui Dumnezeu, nu era un palat magnific. Oamenii, în mândria lor, îşi găsesc plăcerea în ridicarea de edificii strălucitoare şi costisitoare, glorificându-se prin lucrarea mâinilor lor. Dumnezeu însă l-a aşezat pe Adam într-o grădină. Acesta era căminul său. Cerul albastru era acoperământul lui, pământul, cu delicatele lui flori şi cu covorul ierbii de un verde viu, era podeaua căminului, iar ramurile încărcate de frunze ale pomilor deosebit de frumoşi formau baldachinul lui. Pereţii lui erau plini cu cele mai strălucitoare podoabe — lucrarea mâinilor Marelui Artist.

De jur împrejurul perechii sfinte se găsea o lecţie valabilă pentru toate timpurile, şi anume că adevărata fericire nu se găseşte în satisfacerea mândriei şi luxului, ci în comuniunea cu Dumnezeu prin lucrările create de El. Dacă oamenii ar da mai puţină atenţie la ceea ce este artificial şi ar cultiva o mai mare simplitate, ar fi mult mai aproape în a corespunde scopului urmărit de Dumnezeu în crearea lor. Mândria şi ambiţia nu vor fi niciodată satisfăcute, dar aceia care sunt într-adevăr înţelepţi vor găsi suficiente şi înălţătoare plăceri în izvoarele de bucurie pe care Dumnezeu le-a aşezat la îndemâna tuturor.

Locuitorilor Edenului le-a fost încredinţată grija grădinii, „ca s-o lucreze şi s-o păzească“ (Geneza 2, 15). Ocupaţia lor nu era obositoare, ci plăcută şi reconfortantă. Munca a fost dată de Dumnezeu ca o binecuvântare primilor noștri părinți, să le ocupe mintea, să-i întărească corpul şi să le dezvolte capacităţile.  – Patriarhi și profeți 49, 50.

Devoționalul face parte din cartea  Să fii ca Isus de Ellen G. White.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: