Exersarea mărește credința

CoverʺDar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încoloʺ Iacov 1:6.

Credința… se întinde să prindă mâna lui Hristos, știind că El o va ține mult mai strâns decât ar putea să țină mâna omului  și că El nu-i va da drumul niciodată. Atâta timp cât omul este dispus să se lase condus, Hristos îl va conduce…

Credința este adevărata sevă a sufletului. Prezența sa dă căldură, sănătate, consecvență și judecată sănătoasă. Vitalitatea și vigoarea sa exercită o influență puternică,  deși  nu ne dăm seama. Viața lui Hristos în suflet este ca un izvor de apă, țâșnind spre viața veșnică. Aceasta conduce la o cultivare constantă a darurilor cerești și la o supunere față de Dumnezeu din inimă și în toate lucrurile. Ea ne face în stare să descoperim altora că Hristos locuiește în inimă…

ʺŞi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se vădʺ(Evrei 11:1). Nu am experimentat noi acest lucru în trecut atunci când am mers prin credință pentru a obține lucrurile care nu se văd?… Credința nu înseamnă numai să așteptăm cu nerăbdare lucurile nevăzute. Ea trebuie să fie întărită, privind la experiența din trecut, la rezultate concrete, dovedite de Cuvântul lui Dumnezeu… Rugați-vă ʺDoamne, mărește-mi credința.ʺ Credința trezește simțurile să lucreze cu sârguință pentru a avea rezultate… Credința înalță și înnobilează puterile sufletului, făcându-l în stare să pună stăpânire pe lucrurile nevăzute…

Situații încurcate în afaceri lumești sunt câteodată permise de Dumnezeu pentru a pune în mișcare facultățile inactive la mai mult decât o acțiune obișnuită, pentru ca El să poată onora credința prin dăruirea de bogate binecuvântări. Aceasta este o modalitate de a înaintare a lucrării Sale. Dar cei care nu au credință nu vor învăța niciodată. Prin necredința lor, ei dezonorează pe Domnul lor. Dacă nu se vor converti, ei vor suferi naufragiul credinței lor. Ei stau în calea progresului și Domnul nu va tolera aceasta. El dorește ca poporul Său să se încreadă în El și în timpurile cele mai întunecate.

Satanei îi este permis să arunce umbra sa peste calea lor, pentru ca o credință adormită să fie stârnită să străpungă norul și să găsească lumina și curajul și viața de dincolo…

Privind la Isus, nu doar ca fiind Exemplul nostru, dar și Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, să mergem înainte, având încrederea că El ne va da puterea de care avem nevoie pentru fiecare datorie. Viața veșnică ne este prezentată. Să facem tot ce stă în puterea noastră pentru a o câștiga. – Manuscris 18, 27 februarie 1901, “Cercetând pentru Parabolele Domnului Hristos.ʺ

Devoționalul face parte din cartea Priviți în sus de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul www.egwwritings.org  și alegeți versiunea în limba română.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: