Cea mai tânără biserică din New York

Biserica adventistă Fusion, din South Bronx, New York, a fost organizată  ca grupă, pe data de 5 ianuarie 2013, de către biserica spaniolă Mott Haven. Tineri în vârstă de 13-28 de ani au luat inițiativa și au ieșit pentru a servi pe cei din cartierul lor, iar astăzi mai mult de 40 de oameni se întâlnesc aici în fiecare Sabat. Tinerii sunt conducătorii și prezbiterii bisericii. Alți adulți sunt puțini. În septembrie 2013 au fost organizați ca biserică.

În fiecare săptămână au avut loc adevărate minuni. Acești tineri au lucrat în 22  de centre comunitare și acum au opt Stații de Rugăciune pentru trecători și săptămânal fac 130 de studii biblice.

Primul convertit a fost un homosexual. Dumnezeu i-a schimbat viața și acum el este o mărturie vie despre puterea lui Dumnezeu. Astăzi el este un membru credincios al bisericii, activ în lucrarea de a da mărturie.

Liderul unei bande locale care a fost o năpastă pentru cartier a fost invitat la întruniri. Și viața sa s-a schimbat și a fost botezat împreună cu soția sa. Astăzi el este unul dintre conducătorii grupului, complet transformat prin puterea Evangheliei. Acum este o binecuvântare pentru cei în mijlocul cărora locuiește.

Când o fată dependentă de marijuana  a văzut pe fostul conducător al bandei locale, îmbrăcat la costum, rugându-se cu oamenii de pe stradă, cu fața radiind de bucurie, a fost șocată. De fapt, ea a fost atât de uimită încât s-a oprit în fața mesei unde ei distribuiau broșuri și materiale și se rugau cu oamenii. Tremurând, ea a venit în față și l-a întrebat dacă era chiar el. Nu–i venea să creadă când el i-a confirmat. A fost atât de impresionată de schimbarea produsă în el încât a început să studieze Biblia și acum se pregătește pentru botez.

Episcopul dr. Randall Gilles, fostul arhiepiscop al bisericii penticostale din New York, care cunoștea biserica adventistă de mulți ani, a văzut lucrarea pe care o făceau acești tineri pe străzile New York-ului și a fost inspirat să participe la întruniri. El a spus: ”Aici stau, chiar în acest loc.” Acum ajută pe cei care dau mărturie și vrea să devină adventist de ziua a șaptea. Biserica penticostală la care slujea s-a destrămat și acum el lucrează cu ei pentru a-i aduce pe toți în biserica adventistă. Mai multe persoane participă deja în fiecare Sabat.

Un băiat, căruia i-a plăcut slujba de la biserică, și-a invitat mama pentru un dar special de Ziua Mamei. Darul era de fapt un program special al bisericii. Ca urmare, întreaga familie studiază Biblia.

Vara aceasta, grupul și-a planificat să fie pe străzi în fiecare zi, după ore sau după serviciu. Ei și-au propus să cumpere multe sticle cu apă și să stabilească multe Stații de Rugăciune pe străzi. Acolo vor da trecătorilor apă, gratis. Aceste sticle vor fi înfășurate cu hârtii conținând mesaje din Biblie și invitații la studii biblice. Grupul este hotărât să nu împartă doar apă, ci să le dea și Apa Vieții.

Acești tineri au fost transformați în ucenici adevărați. Nu le este teamă, nu sunt timizi. N-au nici o problemă să se apropie de oameni și să-i ajute, oferind studii biblice și invitându-i la biserică.

Cum am lucrat cu tinerii cea mai mare parte a carierei mele, am convingerea, mai mult ca oricând, că trebuie să le oferim instrumentele, instruirea și suportul, apoi să-i lăsăm liberi, având încredere că își vor folosi talentele  și creativitatea pentru Isus, în moduri care ne vor uimi.

Robert Costa, coordonator evanghelizare la Conferința Generală

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: