Calea împărătească

Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” Psalm 73:25.

Sufletul care prețuiește dragostea lui Hristos este plin de libertate, lumină și bucurie în Hristos. Într-un astfel de suflet nu există gânduri împărțite. Omul întreg tânjește după Dumnezeu. El nu merge la oameni pentru sfat, pentru a ști care-i este datoria, ci la Domnul Isus,  sursa a toată înțelepciunea. El cercetează Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca să afle ca standard a fost stabilit.

Putem noi găsi vreodată un ghid mai sigur decât Domnul Isus? Adevărata religie este încorporată în Cuvântul lui Dumnezeu și constă în a fi sub îndrumarea Celui Sfânt în gând, cuvânt și faptă. Cel care este calea, adevărul și viața ia pe căutătorul umil, serios, sincer și îi spune: Urmează-Mă. El îl conduce pe calea cea îngustă la sfințenie și în cer. Hristos a deschis această cale pentru noi cu mari costuri pentru Sine. Noi nu suntem lăsați să ne poticnim pe cale în întuneric. Isus este la dreapta noastră, declarând: Eu sunt calea. Și toți cei care se decid să urmeze pe Domnul pe deplin, vor fi conduși pe calea împărătească, ba mai mult, calea divină se făurește pentru ca cei răscumpărați ai Domnului  să meargă pe ea.

Cu cât învățăm despre Hristos prin Cuvântul Său, cu atât mai mult simțim nevoia noastră de El în experiența noastră. Ar trebui să nu avem odihnă până ce ne vom  odihni în purtarea jugului lui Hristos și ridicând poverile Sale.  Cu cât suntem mai credincioși în serviciul Său, cu atât mai mult Îl vom iubi, cu atât mai mult Îl vom mări. Fiecare datorie pe care o îndeplinim, mare sau mică, va fi făcută cu credincioșie, și pe măsură ce continuăm să-L cunoaștem pe Domnul dorința noastră de a-L slăvi va fi tot mai mare.

Acum trebuie să dăm lumii mărturie mod individual privind puterea harului lui Hristos în transformarea caracterului omenesc din slavă în slavă, trăsătură cu trăsătură. Privind la modelul nostru, adică al Hristos, Cel care este curat și sfânt și fără pată, suntem pregătiți pentru societatea îngerilor cerești. Dacă Hristos va fi conducătorul și Prințul nostru în curțile cerești, ne întrebăm: Ce este Hristos pentru noi acum? Atunci când contemplăm pe Mântuitorul, putem spune: ”Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine”?

Devoționalul face parte din cartea În locurile cerești (In Heavenly Places) de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul http://www.egwwritings.org și alegeți versiunea în limba română.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: