Mai mult decât suficient

Cu mulți ani în urmă eram una din acele persoane demne de milă, care credea că dacă puneam 3 dolari în coşul cu daruri în fiecare Sabat, îmi făcusem datoria. La urma urmei, dacă fiecare membru ar fi dat la fel de mult ca mine, biserica ar avea o sumă considerabilă de administrat. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că eram în parte responsabil pentru crearea unui deficit în întreținerea bisericii, deficit care era raportat lunar de către casierul bisericii. Gândeam că nimeni nu contribuia așa mult ca mine.

Biserica noastră a găzduit într-un week-end, un seminar de isprăvnicie, susţinut de către responsabilul de la conferinţă. Când mi-a venit rândul să pot  vorbi personal cu dumnealui, m-am infiorat şi nu mi-a venit să cred când mi-a detaliat o formulă care demonstra că ar fi trebuit să contribui cu 45 dolari pe lună pentru întreținere (şi aceasta era cu mulţi ani în urmă şi nu includea zecimea, pe care o înapoiam cu credincioşie). Acea sumă era aproape  de patru ori mai mare decât dădeam acum. Nu vedeam cum ar fi posibil așa, ceva dar el m-a convins să am încredere în Dumnezeu şi şă fac din El partenerul meu, pe măsură ce păşeam plin de credinţă.

Aveam ce face cu acei 45 de dolari, și nu pentru cheltuielile bisericii. Era iarnă în partea de sud vest a statului Ohio. Rezervorul nostru cu păcură pentru centrala termică era aproape gol şi aveam nevoie de cei 45 de dolari să mai cumpăr păcură pentru a proteja mica mea familie de vremea rece.

Cu toate acestea, din cecul pe care l-am primit în acea vineri, am scăzut 45 de dolari pe care i-am pus în plicul cu daruri pentru Sâmbătă dimineaţa. Împreună cu soţia am decis să ne încredem în Dumnezeu măcar puţin. Dacă nu avea să intervină până ce motorina din rezervor se termina, puteam merge oricând  la părinţii mei în acel weekend, pentru a ne încălzi.

În acea vineri seara ne-am închinat la deschiderea Sabatului, şi apoi am luat tija pentru măsurarea nivelul motorinei, pentru a face o verificare în rezervorul care se afla afară, chiar lângă uşa bucătăriei. Indicatorul arăta șapte centimetri, adică 19 litri pentru acel tip de rezervor. Speram că ne va ajunge măcar până dimineaţă. Vechea centrală a hodorogit şi a suflat toată noaptea.

Afară era o noapte foarte friguroasă şi în Sabat dimineaţa am observat că pe exterior geamurile erau acoperite de gheaţă. Chiar înainte de a pleca pentru Şcoala de Sabat, am verificat încă o dată rezervorul cu motorină. Arăta șapte centimetri, adică 19 litri!!!

”Ciudat!” mi-am spus. ”Cu siguranţă suntem norocoşi.” Nu este uimitor cât de mult ne ia uneori să recunoaştem pe Dumnezeu la lucru?

Am fost agitat pe tot parcursul Sabatului, mai ales când am pus plicul cu daruri în coş. Ne-am grăbit spre casă, am scos mâncarea şi ne pregăteam să plecăm acasă la părinţii mei pentru a ne adăposti de frig. În timp ce încărcam maşina, în casă era încă destul de cald, aşa că am decis să mai verific o dată rezervorul pentru a-mi face o idee când avea în fine să se golească. Arăta șapte centimetri, adică 19 litri!!!

Nu sunt chiar atât de prost încât să nu recunosc o minune a lui Dumnezeu când mă izbeşte în față! Centrala a hodorogit toată sâmbăta noaptea. Duminică dimineaţă, devreme, am luat tija de măsurat nivelul moterinei din bazin ca să văd ce a făcut Dumnezeu. Adevărat, șapte centimetri, adică 19 litri!!! Deja eram atât de încrezător în dovezile lui  Dumnezeu încât m-am relaxat… mă aflam la căldură  şi mă simţeam confortabil.

Luni am primit un mic cec, si era mai mult decât suficient să umplu rezervorul cu păcură. Când vânzătorul de păcură a venit după comanda mea urgentă, i-am dat binețe şi l-am rugat să se grabească cu umplerea rezervorului. A întrodus tija de măsurare a nivelului de motorină în rezervor şi mi-a spus: ”Care-i graba? Mai sunt încă șapte centimetri, adică 19 litri!!!

Din acel moment soţia mea Jackie şi cu mine, nu ne-am mai îndoit niciodată de grija lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Nu, nu mi-a umplut rezervorul periculos de  gol cu motorină, dar a împiedicat scăderea nivelului de motorină din bazin. Pentru mine acest lucru este mai mult decât suficient.

 

”Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie”  1 Regi 17:16.

 

La data publicării volumului Walter L. Wright era secretar la Uniunea de Conferinţe Lake a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea în Berrien Springs, Michigan. El este membru Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea Niles Philadelphia din Niles, Michigan.

Traducere: Dia Dospinescu 

Experiența face parte din cartea Over & Over Again vol.2,  editată de Ronald Alan Knott.

 

Advertisements

2 responses to “Mai mult decât suficient

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: