Casa şi şcoala

De Lori L. Hopkins

În iarna anului 1997 soțul meu Jim a decis că trebuie să lichidăm datoria pe care o aveam.  Aveam nevoie de bani pentru cei trei copii care se aflau în școli adventiste. Într-un an și jumătate fiul nostru cel mai mare urma să fie la Academia Wisconsin.  În actuala situație financiară nu ne-am fi putut permite lucrul acesta.

După multă chibzuință și rugăciune Jim a decis că am putea vinde casa și să eliminăm astfel ipoteca.  Făcând lucrul acesta, banii ne-ar ajunge pentru aproape toate taxele școlare. În același timp va trebui să ne construim o altă casă, şi ar trebui să fie într-o zonă fără inspecții în construcții şi fără permis de reședință. Aceasta ne-ar oferi posibilitatea  să locuim într-o casă nefinisată şi să o terminăm cu banii care ne vin ulterior, eliminând  ratele.

Am demarat procesul de vânzare a casei şi am început să căutăm un teren.  Criteriile după are am căutat terenul erau: un test obșnuit al permeabilității solului, un subsol circulabil, pădure în zonă și  fără necesitatea inspecției în construcții. Am văzut 60 de parcele şi nici una dintre ele nu îndeplinea criteriile noastre.

Într-una din zile, Jim s-a simțit îndemnat să se mai uite odată la un teren la care se mai uitase în trecut. După ce s-a plimbat pe tot terenul şi s-a rugat, a decis că pe acel  teren împădurit  de cca 13500 mp  se putea construi. Următorul pas era negocierea prețului. Am decis să oferim cu 30 la sută mai puțin decât prețul cerut.

Încă de la început nu eram prea încântată de această idee. Eram convinsă că oferta noastră nu va fi acceptată niciodată şi că planul nostru nu va funcționa. Chiar  am început să îi sugerez lui Dumnezeu ce ar trebui să facă pentru noi. Îi spuneam cum ar trebui să răspundă rugăciunii noastre, în loc să mă încred în EL.

La o săptămână după ce am făcut oferta, ni s-a comunicat că a fost acceptată. Jim era mulțumit şi nu părea deloc surprins. Eu eram șocată. Nu îmi venea să cred că acel teren era acum al nostru.

Au durat 9 luni până să vindem casa. Când ne descurajam, am încercat să ne concentrăm asupra modului în care ne-a condus Dumnezeu în trecut şi să avem  încredere că El ne va conduce şi în continuare.

Când El a considerat că e momentul potrivit am reușit să demarăm lucrarea de construcție a casei. În timp ce scriu această experiență, fiul nostru cel mai mare este deja în anul doi la Academia Wisconsin. Anul acesta i s-a alăturat şi surioara lui  care este în anul I. Cel mai mic fiul al nostru frecventează școala bisericii locale. Facturile pe care trebuie să le plătim pentru educația copiilor noștri nu sunt mici, dar cu ajutorul lui Dumnezeu  reușim să ținem pasul. Faptul că nu mai avem datorii nu înseamnă că știm totdeauna cum vom plăti taxele școlare, dar lucrul acesta ne ajută mult. Știm că Dumnezeu ne-a cerut să fim cât mai buni ispravnici  în administrarea bunurilor pe care El ni le-a dăruit. Când ne facem partea noastră, El o face pe a Sa, iar nevoile noastre sunt îndeplinite.

Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.  Prov. 3:5, 6.

 

Lori L. Hopkins este constructor în Green Bay, Wisconsin. Este membră a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din Green Bay.

 

Traducere: Dia Dospinescu 

Experiența face parte din cartea Over & Over Again vol.2,  editată de Ronald Alan Knott.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: