El compensează diferența

De Jeanette Rawson

Poftim? Vrei să spui că am calculat zecimea greşit în toţi aceşti ani?

Îmi aduc aminte, adolescentă fiind, că am întrebat-o pe mama despre zecime. Părinţii mei erau fermieri în Iowa şi erau foarte buni la contabilitate. Ea mi-a spus: ”Calculezi zecimea din venitul net, adică venitul care îţi rămâne după ce ai scăzut  toate celelalte cheltuieli.”

Aşa că acesta a fost modul în care am dat zecimea până acum câţiva ani. Un articol despre zecime din Curierul Adventist a schimbat totul. În timp ce citeam articolul, am devenit convinsă că trebuia să schimb ceva şi să încep să dau zecime aşa cum făcea soţul meu. Soţul meu a dat întodeauna zecime din venitul brut. M-am gândit: El chiar nu înţelege. Dar departe de mine gândul să mă bag dacă el vrea să dea Domnului mai mulţi bani decât trebuie. N-am să îi stau în cale.

Însă  articolul mi-a arătat că chiar trebuie să dau zecime din brut. Nu mi-am dat seama că fermierii şi alți investitori, logic, își calculează zecimea diferit pentru că  ei au investit banii la început.

Când am primit următorul salariu, i-am spus Domnului: ”Va trebui să mă ajuţi la plata facturilor din moment ce dau mai multă zecime.” (Pot deveni destul de egoistă câteodată). Aş fi vrut să pot spune că am dat atunci cu bucurie suma suplimentară, dar nu pot. Şi totuşi am dat, știind că nu pot reţine ceea ce  Domnul ceruse. În mod miraculos banii mi-au ajuns mai mult decât puteam crede vreodată.

Aveam mare nevoie să cumpărăm o altă maşină, cu care să ducem pe fiul nostru la facultate în  Walla Walla. Maşina noastră cea ”bună” avea deja 560.000 de km la bord şi avea nevoie de reparații în valoare de 600 de dolari. Nu ştiam de unde să obţinem banii ca să o reparăm, aşa că a fost o mare surpriză pentru mine când, din senin, fratele meu a sunat şi mi-a spus că a vorbit deja cu fratele şi sora mea  și că toți au fost de acord să-mi dea mie maşina mamei. El a spus: ”Tu ai cea mai mare nevoie de ea.” Și soţia lui a adăugat: ”Am auzit că ești îngrijorată ca va trebui să treci munţii cu maşina ta cea ‹bună›.”

Dumnezeu ştia  ce aveam nevoie şi cu siguranţă a compensat diferenţa ce s-a creat în urma noii mele înţelegeri despre zecime.  El a compensat diferenţa şi în alte situaţii. Reparaţia maşinii de tuns iarba, pe care o foloseam să tundem cele câteva sute de metri din jurul casei, costa 450 de dolari. Un bun prieten de al soţului meu s-a mutat din nou în oraş. El i-a spus soţului meu că nu va mai avea nevoie de tractoraşul său de tuns iarba, aşa că ni l-a dat nouă. Ce răspuns minunat la rugăciune!

Da, Dumnezeu a compensat diferenţa şi cu o canapea de care aveam mare nevoie. Deși niciunul din aceste lucruri nu erau nou, El ştia ceea ce aveam nevoie. Dumnezeu continuă să compenseze. Credeţi că mai avem datorii? Da, dar asta din cauza unor greşeli pe care le-am făcut în trecut. Simțim că Dumnezeu compensează şi  atunci când cei trei copii ai noștri pot studia în şcoli creştine, când ne dă sănătate şi  ne oferă protecţie nouă şi copiilor noștri; când vedem apusuri de soare minunate, nopţi luminate de stele şi o viață liniștită și plăcută în căminul nostru, la ţară.

Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.  Psalm 37.4

Jeanette Rawson este profesoară şi consilier pe probleme de sănătate în Cedar Rapids Iowa. Este membră a bisericii adventiste  în Cedar Rapids.

 Traducere: Dia Dospinescu 

Experiența face parte din cartea Over & Over Again vol.2,  editată de Ronald Alan Knott.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: