Aurul unui caracter creștin

Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decît argintul şi aurul.” Proverbe 22:1.

Mulți pot aspira la renume. Ei pot dori să aibă un nume mare. Pentru unii, a avea case și pământuri și bani din belșug, ceea ce îi va face mari după măsura lumii, este cea mai înaltă ambiție. Ei doresc să atingă poziția de unde pot privi în jos cu un simțământ de superioritate față de cei săraci. Toți aceștia construiesc pe nisip, și casa lor se va prăbuși deodată. Superioritatea poziției sociale nu este adevărata măreție. Ceea ce nu mărește valoarea sufletului nu are mare valoare în sine. Singurul lucru care merită obținut este valoarea sufletului în ochii cerului. Poate nu vei ști niciodată adevărata și solemna natură  a lucrării tale. Valoarea propriei ființe o poți măsura numai prin valoarea Vieții care a fost dăruită pentru mântuirea tuturor celor ce o vor primi.

Fiecare om va avea o apreciere a propriei lui valori, atunci când devine împreună lucrător cu Hristos, făcând lucrarea pe care a făcut-o Hristos, hrănind lumea cu neprihănirea lui Hristos, asumându-și însărcinarea de la Cel Prea Înalt… Însărcinarea dată ucenicilor este dată tuturor celor care sunt în legătură cu Hristos. Ei trebuie să facă orice sacrificiu pentru bucuria de a vedea mântuite sufletele care pier fără Hristos…

Cea mai mare onoare care poate fi oferită ființelor omenești, fie tineri sau bătrâni, săraci sau bogați, este aceea de a li se permite să ridice pe cei apăsați, să mângâie pe cei fricoși. Lumea este plină de suferință. Mergi și predică Evanghelia celui sărac, vindecă pe cel bolnav. Aceasta este lucrarea care trebuie să fie legată de solia evangheliei. ”Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia”(Matei 11:5). Colaboratorii lui Hristos trebuie să umple spațiul pe care îl ocupă în lume cu iubirea lui Isus… Iubirea lui Hristos în inimă este exprimată în acțiuni. Dacă dragostea pentru Hristos este fără viață, dragostea pentru cei pentru care a murit Hristos va degenera…

Adevăratele bogății sunt credința sinceră și iubirea curată. Acestea fac un caracter desăvârșit în Hristos. Dacă ar exista mai multă credință, simplă, credință plină de încredere în Hristos, atunci ar exista iubire, iubire curată care este aurul caracterului creștin.

Devoționalul face parte din cartea În locurile cerești (In Heavenly Places) de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul http://www.egwwritings.org și alegeți versiunea în limba română.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: