Dumnezeu face să crească

CoverCel ce umblă plângând, când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie, când își strânge snopii” Psalm 126:6.

Dacă vecinii noștri ar pieri din lipsa pâinii, am fi priviți ca foarte lipsiți de dragoste dacă nu le-am împlini nevoile. Există printre noi oameni cărora nu li s-a prezentat niciodată Cuvântul lui Dumnezeu încât să ajungă la mintea și la înțelegerea lor. Ei pier din lipsa Pâinii Vieții, și nu este o formă de  mare egoism atunci când păstrăm aceste adevăruri sacre numai pentru noi înșine…?

Tatăl nostru ceresc dă ploaia, roua și soarele din cer pentru a împrospăta florile și a face vegetația să răsară și să înflorească. Dar omul are partea sa de făcut: să pregătească terenul, să pună semințele în pământ ca să poată avea un seceriș. Dacă el și-ar încrucișa brațele și ar spune: ”Voi lăsa lucrurile să-și urmeze cursul… Dumnezeu va da secerișul. El va da soarele și ploaia din cer și eu voi lua în voie”, ce fel de seceriș va urma? Omul trebuie să coopereze cu Dumnezeu și să-și facă partea în pregătirea solului și în semănarea seminței și Dumnezeu va face să crească.

Tatăl nostru ceresc n-a trimis îngerii din ceruri să predice mântuirea oamenilor. El a deschis pentru noi prețioasele adevăruri ale Cuvântului Său și a sădit adevărul în inimile noastre pentru ca noi să putem dărui celor ce se află în întuneric. Dacă am gustat cu adevărat prețioasele daruri ale lui Dumnezeu care se găsesc în făgăduințele Sale, trebuie să împărtășim și altora aceste cunoștințe…

Trebuie să lucrăm în mod individual ca și cum o mare responsabilitate zace asupra noastră. Trebuie să manifestăm o energie neobosită, tact și zel în această lucrare și să purtăm povara, simțind pericolul în care se află vecinii și prietenii noștri. Trebuie să lucrăm așa cum ar fi lucrat Hristos. Trebuie să prezentăm adevărul așa cum este el în Isus, pentru ca sângele sufletelor să nu fie pe veșmintele noastre. În același timp trebuie să simțim întreaga dependență și încredere în Dumnezeu, pentru că știm că nu putem face nimic fără harul și puterea Sa de a ajuta. Pavel poate planta și Apolo poate uda, dar Dumnezeu este Cel care face să crească. De aceea trebuie să mergem într-adevăr să lucrăm, plângând, semănând semințele prețioase ale adevărului și încrezându-ne în Dumnezeu pentru a face să crească.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: