Apărarea noastră sigură

CoverFiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” Apocalipsa 3:10.

Satana este acum angajat mult mai serios decât în orice perioadă anterioară, jucând jocul vieții pentru suflete. Și dacă nu suntem în mod constant în gardă, el va stabili în sufletele noastre: mândrie, iubire de sine, iubire de lume și multe alte trăsături rele. El folosește, de asemenea, fiecare mijloc posibil pentru a zdruncina credința noastră în Dumnezeu și în adevărurile Cuvântului Său. Dacă nu avem o experiență profundă în lucrurile lui Dumnezeu, dacă nu avem o cunoștință aprofundată a Cuvântului Său, vom fi înșelați de erorile și sofismele vrăjmașului, spre ruina noastră. Doctrinele false vor săpa fundațiile omului, pentru că n-a învățat să deosebească adevărul de rătăcire. Singura noastră protecție împotriva uneltirilor Satanei este să studiem Scripturile cu sârguință, să avem o înțelegere inteligentă a motivelor credinței noastre și să îndeplinim cu credincioșie fiecare datorie cunoscută. Îngăduirea unui păcat cunoscut va provoca slăbiciune și întuneric și ne va supune ispitei grozave…

Se înalță rugăciunile noastre la Dumnezeu în credință vie? Deschidem ușa inimii către Isus și închidem toate mijloacele  de intrare a Satanei? Obținem noi zilnic o lumină mai clară și o putere mai mare, ca să putem sta în neprihănirea lui Hristos? Ne golim noi inimile de orice egoism și le curățăm, pregătindu-le să primească ploaia târzie din ceruri?

Acum este momentul în care trebuie să mărturisim și să părăsim păcatele noastre, pentru ca ele să meargă înainte la judecată și să fie șterse. Acum este timpul ”să ne curățim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1). Este periculos să amânăm această lucrare. Satana caută chiar acum să sigileze soarta câtor mai mulți posibil prin dezastre pe mare și pe uscat. Care este apărarea poporului lui Dumnezeu în acest timp? O legătură vie cu cerul. Ca să putem locui în siguranță față de ciuma vătămătoare, ca să fim ocrotiți de pericole văzute și nevăzute, trebuie să ne ascundem în Dumnezeu. Trebuie să ne asigurăm de grija protectoare a lui Isus și a îngerilor sfinți.

Devoționalul face parte din cartea În locurile cerești (In Heavenly Places) de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul http://www.egwwritings.org și alegeți versiunea în limba română.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: