Vom fi curați

Cover„Să nu preacurvești” Exod 20: 14.

Această poruncă interzice nu numai faptele murdare, ci chiar și gândurile și dorințele senzuale, precum orice practică ce tinde să le ațâțe. Curăția este cerută nu numai în viața exterioară, ci și în intențiile și emoțiile secrete ale inimii. Hristos, care a învățat obligațiile larg cuprinzătoare ale Legii lui Dumnezeu, a declarat că gândul sau privirea rea sunt păcate la fel de adevărate, ca și fapta de călcare a Legii. (PP 308).

Când gândul cel rău este iubit și nutrit în inimă, oricât de ascuns,  a spus Isus, aceasta arată că păcatul încă domnește acolo. Sufletul este încă plin de fiere amară și se află în lanțurile fărădelegii. Acela care găsește plăcere în a stărui să privească scene murdare, care se dedă la gânduri urâte, la priviri senzuale, poate vedea în păcatul fățiș, cu toată povara lui de rușine și chinuri sfâșietoare — adevărata natură a răului care a fost ținut ascuns în cămăruțele inimii. Clipa în care cineva cade într-un păcat greu, din cauza vreunei ispite, nu dă naștere răului care este descoperit, ci numai dezvoltă sau face evident ceea ce fusese ascuns și tăinuit în inimă. Ce cugetă un om în inima sa, aceea și este, pentru că „din inimă ies izvoarele vieții” (Proverbe 23, 7; 4, 23).(CMF 60).

Inima în care locuiește Hristos va fi așa de plină, de mulțumită cu iubirea Sa, încât nu se va mistui de dor după simpatie și atenție. Și când sufletul este predat lui Dumnezeu, înțelepciunea Sa poate să săvârșească ceea ce înțelepciunea omenească nu este în stare. (CMF 65).

Atâta timp cât va dura viața, va fi nevoie de păzirea, cu un scop precis, a afecțiunilor și pasiunilor. Nu putem fi în siguranță nici o clipă, afară de faptul că ne bazăm pe  Dumnezeu, având viața ascunsă cu Hristos. Vegherea și rugăciunea sunt garanția curăției. (PR 83).

Cu cât trăim mai aproape de Isus, cu atât mai mult ne vom împărtăși de caracterul Său curat și sfânt; și cu cât păcatul ne apare mai ofensiv, cu atât mai înălțat și mai de dorit va apărea puritatea și strălucirea lui Hristos. (5M 141).

Devoționalul face parte din cartea Fii și Fiice ale lui Dumnezeu de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul http://www.egwwritings.org și alegeți versiunea în limba română.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: