Nu vom minți, nici nu vom da mărturie mincinoasă

Cover”Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău” Exod 20:16. 

Porunca a noua ne cere să avem o atenție sfântă față de adevărul exact, în orice declarație, prin care pot fi afectate caracterele semenilor noștri. Limba, care este atât de puțin ținută sub control de către factorul uman, trebuie să fie ținută în frâu de principii puternice şi cinstite, prin legea iubirii față de Dumnezeu și față de oameni {17MR 113.3}

Vorbirea neadevărată în orice problemă, orice încercare sau intenție de a-l înșela pe aproapele nostru sunt cuprinse aici. Intenția de a înșela constituie o minciună. Printr-o privire a ochiului, o mișcare a mâinii, o expresie a feței  se poate spune o minciună, la fel de eficient ca și prin cuvinte. Orice exagerare intenționată, orice aluzie sau orice insinuare făcută în mod calculat, pentru a transmite o impresie greșită sau exagerată, chiar povestirea unor fapte în așa fel încât să inducă în eroare,  constituie o minciună. Acest precept interzice orice efort de a leza  reputația semenului nostru prin denaturare sau bănuieli rele, prin vorbiri de rău sau bârfeli. Chiar și ascunderea intenționată a adevărului, de pe urma căreia alții pot fi păgubiți, este o violare a poruncii a noua.(PP 309).

El [Isus] învață că adevărul exact ar trebui să fie legea de exprimare. „Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da și nu, nu»”. Aceste cuvinte osândesc toate acele fraze lipsite de sens și  cuvintele de umplutură, care sunt vecine cu profanarea. Ele condamnă complimentele înșelătoare, ocolirea adevărului, frazele lingușitoare, exagerările, falsurile în comerț, care sunt atât de obișnuite în societate și în lumea afacerilor. Ele mai învață că nici un om care încearcă să pară ceea ce nu este, sau ale cărui cuvinte nu exprimă adevăratele simțăminte ale inimii sale, nu poate fi numit sincer. (CMF 67, 68).

Tot ce fac creștinii ar trebui să fie transparent ca lumina soarelui. Adevărul este de la Dumnezeu; înșelăciunea, în oricare din miliardele ei de forme, este de la Satana… Noi nu putem să rostim adevărul, dacă mințile noastre nu sunt călăuzite continuu de Acela care este Adevărul. (CMF 68).

Devoționalul face parte din cartea Fii și Fiice ale lui Dumnezeu de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul http://www.egwwritings.org și alegeți versiunea în limba română.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: