Pentru a preveni fanatismul

16-08-2011

Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a cîştigat -o cu însuş sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. Faptele Apostolilor 20:28-30.

Fanatismul va apărea chiar în mijlocul nostru. Înșelăciuni vor veni, și vor avea un astfel de caracter încât să înșele dacă este cu putință chiar pe cei aleși. Dacă necorcodanțe marcante și declarații false ar fi evidente în aceste manifestări, cuvintele de pe buzele marelui Învățător nu ar mai fi fost necesare. Dar tocmai din cauza pericolelor numeroase și variate este dat acest avertisment.

Motivul pentru care dau acest semnal de pericol  este că prin iluminarea Duhului lui Dumnezeu, pot vedea ceea ce fraţii mei, nu discern. Poate că  nu e nepărat o necesitate pentru mine să subliniez toate  aceste faze specifice ale înșelăciunii împotriva căreia avem nevoie să ne păzim. Pentru mine este suficient să vă spun: Fiți atenți; și ca sentinele credincioase, feriți turma lui Dumnezeu de a accepta fără deosebire pe toțo cei ce pretind că Domnul le-a comunicat ceva. Dacă vom lucra pentru a crea un sentiment de exaltare,vom avea ceea ce dorim, și mai mult decât putem ști cum să gestionăm. ʺPredicați Cuvânulʺ clar și calm. Nu trebuie să privim ca fiind lucrarea noastră să creăm exaltare.

Numai Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu poate crea un entuziasm sănătos. Lăsați pe Dumnezeu să lucreze și lăsați agentul omenesc să meargă încet înaintea Lui, urmărind, așteptând, rugându-se, așteptând, privind la Isus în orice moment, condus și controlat de prețiosul Duh, care este lumină și viață. – Mesaje selectate 2:16, 17.

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: