Scriitorii impresionați de diferite aspecte

02-08-2011

“Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfînt.” 2 Petru 1:21.

Fiind prezentat prin persoane diferite, adevărul este descoperit în variatele lui forme. Un scriitor este mai puternic impresionat de o anumită fază a subiectului; el prinde acele puncte care se armonizează cu experienţa lui sau cu puterea lui de înţelegere şi de apreciere; altul prinde o altă fază; şi fiecare dintre ei, sub călăuzirea Duhului Sfânt, prezintă ceea ce i-a impresionat mai puternic mintea – un aspect diferit al adevărului în fiecare carte, dar o armonie desăvârşită în toate. Iar adevărurile revelate în felul acesta se unesc pentru a forma un întreg desăvârşit, adaptat pentru a face faţă nevoilor oamenilor în toate împrejurările şi experienţele vieţii.

Lui Dumnezeu I-a plăcut să facă cunoscut lumii adevărul Său prin instrumente omeneşti şi El Însuşi, prin Duhul Său cel Sfânt, i-a pregătit pe oameni şi i-a făcut în stare să facă lucrarea aceasta. El le-a călăuzit mintea ca să aleagă ce să vorbească şi ce să scrie. Comoara a fost încredinţată vaselor de lut şi, cu toate acestea, nu este mai puţin din ceruri. Mărturia este  transmisă prin exprimarea nedesăvârşită a limbajului omenesc, dar este mărturia lui Dumnezeu; iar copilul lui Dumnezeu, ascultător şi credincios, vede în ea slava unei puteri divine, pline de har şi de adevăr.

În Cuvântul Său, Dumnezeu a încredinţat oamenilor cunoştinţa necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca o descoperire autoritară, infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt măsura caracterului, descoperitorul doctrinelor şi dovada experienţei. “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” ( 2 Timotei 3:16, 17). – Tragedia veacurilor, vi, vii.

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: