Casa Curățită

17-02-2011

Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune in mine un duh nou şi statornic!”Psalm 51:10

“Zideşte(crează) in mine o inima curată” Acesta este inceputul corect, fiind chiar fundamental caracterului creştin, pentru că din inimă ies izvoarele vieţii. Dacă toţi, slujbaşi şi popor, ar analiza temeinic situaţia inimilor lor faţă de Dumnezeu, atunci am vedea rezultate mai mari ale lucrării depuse. Cu cât lucrarea dumneavoastră este mai importantă şi mai responsabilă, cu atât este mai mare necesitatea să aveţi inimi curate. Harul necesar este oferit, iar puterea Duhui Sfânt va fi alături de orice efort făcut în această direcţie.

Dacă fiecare copil al lui Dumnezeu L-ar căuta cu seriozitate şi perseverenţă, atunci ar fi o mai mare creştere în har. Disensiunile ar înceta; credincioşii ar fi o inimă şi un gând, iar curăţia şi iubirea ar predomina în Biserică. Prin dependenţă de Hristos devenim schimbaţi. Cu cât privim mai mult la caracterul Său, cu atât vom deveni mai conformi chipului Său. Vino la Isus aşa cum eşti şi El te va primi şi va aşeza pe buzele tale un cântec nou, chiar şi laude pentru Dumnezeu.

Nu mă lepăda de la Faţa Ta si nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt”  Psalm 51:11

Pocăinţa ca şi iertarea este un dar de la Dumnezeu prin Hristos.  Prin influența Duhului Sfânt suntem convinși de păcat şi simţim nevoia de iertare. Doar cei pocăiţi sunt iertaţi, dar harul Domnului este cel care face inima pocăită. Isus este familiarizat cu toate slăbiciunile şi infirmităţile noastre și El ne va ajuta. El va auzi rugăciunea credinţei, dar sinceritatea rugăciunii poate fi dovedită doar de eforturile noastre de a ne aduce pe noi înșine în armonie cu marele standard moral care va testa caracterul fiecarui om.

Avem nevoie să ne deschidem inimile influenţei Duhului şi să experimentăm puterea Sa transformatoare. Motivul pentru care tu nu primești mai mult din puterea salvatoare a lui Dumnezeu este pentru că mijlocul, canalul de comunicare între cer şi sufletul tău este astupat de lumesc, de dragoste de etalare şi de dorinţă de întâietate. În vreme ce unii se conformează din ce în ce mai mult obiceiurilor lumii, noi ar trebui să plămădim vieţile noastre după modelul divin. Și Dumnezeul nostru, credincios legământului ne va reda bucuria mântuirii Sale şi ne va susţine prin Duhul Său. –   The Review and Herald, 24 iunie 1884

Acest devoţional este din cartea Ci voi veţi primi o putere de Ellen G. White.

Traducere : Ovidiu Afalter

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: