Privind la El

21-02-2011

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul”.(Isaia 45:22)

Pentru a îndeplini cerinţa legii, credinţa noastră trebuie să apuce neprihănirea lui Hristos, acceptând-o ca fiind  neprihănirea noastră. Prin unirea cu Hristos, prin acceptarea neprihănirii Sale prin credinţă, noi putem fi calificați să facem lucrările lui Dumnezeu, să fim colaboratori cu Hristos.Dacă eşti dispus să fii purtat de curentul răului şi nu cooperezi cu agenţii cereşti pentru a  ţine în frâu păcatul în familia ta şi în biserică, astfel ca neprihănirea veşnică să poată fi adusă, atunci tu nu ai credinţă.

Credinţa se manifestă prin iubire şi curăţă sufletul. Prin credinţă Duhul Sfânt lucrează în inimă ca să creeze sfinţenia; dar aceasta nu se poate realiza fără ca agentul uman să colaboreze cu Hristos. Noi putem fi buni pentru cer doar prin lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, deoarece trebuie să avem neprihănirea lui Hristos ca şi scrisoare de acreditare dacă dorim să găsim acces la Tatăl. Ca să avem neprihănirea lui Hristos avem nevoie să fim transformați zilnic prin influenţa Duhului, să fim părtaşi naturii divine. Este lucrarea Duhului Sfânt să înalțe gustul, să sfinţească inima, să înnobileze întreaga fiinţă.

Fie ca sufletul să privească la Isus. „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29) Nimeni nu va fi silit să privească la Isus, dar glasul chemării se aude într-o implorare arzătoare “Priveşte şi trăieşti”. Privind la Hristos, vom vedea că dragostea Sa este fără seamăn, că El a luat locul păcătosului vinovat, atribuindu-i acestuia neprihănirea Sa.

Când păcătosul vede pe Salvatorul său murind pe cruce sub blestemul păcatului în locul său şi privind dragostea Sa iertătoare, iubirea se trezeşte în inima sa. Păcătosul iubeşte pe Hristos deoarece Hristos l-a iubit mai întâi şi dragostea este împlinirea legii. Sufletul care se pocăiește îşi dă seama că „El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire”(1 Ioan 1:9). Duhul lui Dumnezeu lucrează la sufletul celui care crede, făcându-l în stare să înainteze din ascultare în ascultare, mergând din putere în putere, din har în har în Hristos Isus. – The Review And Herald,  1 noiembrie 1892

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.

Traducere: Ovidiu Afalter

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: