Respingerea deliberată a Duhului

28-01-2011

Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor”  Matei 12:32.

Cu puţin timp înainte de lucrul acesta, Isus făcuse a doua minune de vindecare a unui demonizat, orb şi mut, iar fariseii repetaseră acuzaţia: “Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!” (Mat. 9,34). Hristos le-a spus lămurit că, dacă pun lucrarea Duhului Sfânt în seama lui Satana, ei rup legătura cu izvorul binecuvântărilor. Cei care au vorbit împotriva lui Isus fără să fie conştienţi de caracterul Lui divin pot primi iertare, deoarece prin Duhul Sfânt ei pot să fie aduşi să-şi vadă greşeala şi să se pocăiască. Oricare ar fi păcatul, dacă sufletul se pocăieşte şi crede, vina este spălată prin sângele lui Hristos; dar acela care leapădă lucrarea Duhului Sfânt se aşează într-o situaţie în care pocăinţa şi credinţa sunt cu neputinţă.

Numai prin Duhul Sfânt lucrează Dumnezeu în inimă; când leapădă în mod deliberat Duhul lui Dumnezeu şi declară că El este de la Satana, oamenii taie legătura prin care Dumnezeu poate să comunice cu ei. Când, în cele din urmă, Duhul Sfânt este respins, Dumnezeu nu mai poate face nimic…

Nu Dumnezeu este Acela care orbeşte ochii oamenilor sau care le împietreşte inima. El le trimite lumină pentru a-şi îndepărta greşelile şi a-i conduce pe cărări sigure; dar, prin lepădarea acestei lumini, ochii au ajuns să orbească şi inima să se împietrească. De multe ori, lucrul acesta se întâmplă încetul cu încetul şi aproape pe nesimţite. Lumina vine în suflet prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin servii Săi sau prin lucrarea directă a Duhului Său. Dar când o rază de lumină este neluată în seamă, sensibilitatea spirituală scade, iar o altă descoperire a luminii este înţeleasă şi mai greu. Şi astfel întunericul se tot întinde, până când noaptea cuprinde tot sufletul.  Aşa a fost şi cu aceşti conducători ai iudeilor. Ei erau convinşi că Hristos era ajutat de o putere dumnezeiască, dar, pentru a se împotrivi adevărului, ei puneau lucrarea Duhului Sfânt pe seama lui Satana. Făcând lucrul acesta, ei alegeau în mod deliberat amăgirea, se predau lui Satana şi de aici încolo erau stăpâniţi de puterea lui. – Hristos Lumina lumii, 321-323.

 

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: