Răspunzând rugăciunilor pentru ajutor divin

09-05-2011

“Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula”. (Deuteronomul 6:6-7)

Taţi şi mame, cum aş putea să-mi găsesc cuvintele care să descrie marea voastră responsabilitate! Prin caracterul pe care-l dezvăluiţi în faţa copiilor voştri îi educaţi să slujească lui Dumnezeu sau lor înşine. Oferiţi dar Cerului rugăciunile voastre serioase pentru ajutorul Duhului Sfânt, astfel încât inimile voastre să poată fi sfinţite şi calea pe care o urmaţi să onoreze pe Dumnezeu şi să câştige pe copiii voştri la Hristos. Când își dau seama că prin vorbe şi fapte neglijente îşi pot conduce copiii pe căi greșite, ar trebui să dea părinţilor o înţelegere a solemnităţii şi sacralităţii sarcinii lor.

Părinţii au nevoie de paza lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său. Dacă ei nu țin seama de sfaturile Cuvântului lui Dumnezeu, dacă nu fac din Biblie sfătuitorul lor, regula vieţii lor, copiii lor vor creşte indolenţi şi vor umbla pe cărările neascultării şi necredinţei. Hristos a trăit o viaţă de trudă şi de jertfire de Sine şi a avut parte de o moarte ruşinoasă pentru ca să poată da un exemplu al spiritului care ar trebui să inspire şi să conducă pe urmaşii Săi. Atunci când în viaţa de cămin părinţii se străduiesc să fie asemenea lui Hristos, influenţe cereşti vor fi revărsate în viața familiei lor.

În fiecare cămin creştin Dumnezeu ar trebui să fie onorat dimineaţa şi seara prin jertfe de  laudă şi rugăciuni. În fiecare dimineaţă şi seară rugăciuni serioase  ar trbui să se înalţe către Dumnezeu pentru binecuvântarea şi călăuzirea Sa. Va ignora Domnul Cerului astfel de cămine şi nu va lăsa nicio binecuvântare acolo? Nu, într-adevăr. Îngerii aud jertfele de laudă şi rugăciunea credinţei şi prezintă cererile Celui ce slujeşte în Sanctuar pentru poporul Său şi prezintă meritele Sale în favoarea lor. Adevărata rugăciune se prind de Cel Atotputernic şi dă biruință oamenilor. Pe genunchi, creştinul obţine putere să reziste ispitei. – The Review And Herald,  1 februarie 1912

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.

Traducere: Ovidiu Afalter


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: