Risipind întunericul

23-05-2011

“Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine” (Isaia 60:1-2)

Biserica a fost desemnată ca mijlocul prin care lumina divină trebuie să strălucească în întunericul moral al acestei lumi şi razele dătătoare de pace ale Soarelui neprihănirii să cadă asupra inimilor oamenilor. Lucrarea personală cu oameni şi familii constituie o parte a lucrării ce trebuie făcută în via morală a lui Dumnezeu. Blândețea, răbdarea, stăpânirea de sine, iubirea lui Hristos trebuie să fie descoperite în căminele ţării. Biserica trebuie să se ridice şi să strălucească. Radiind de Duhul şi puterea adevărului, poporul lui Dumnezeu trebuie să meargă înainte către o lume zăcând în întuneric pentru a da pe față lumina slavei lui Dumnezeu.

Dumnezeu a dat oamenilor puterile nobile ale minţii pentru a fi folosite spre slava Sa; iar în lucrarea misionară aceste puteri ale minţii sunt chemate a fi întrebuinţate în mod activ. O perfecționarea înţeleaptă şi o dezvoltare a darurilor lui Dumnezeu va fi văzută la slujitorii Săi. Zi după zi va fi o creştere în cunoaşterea lui Hristos.

Cel care a vorbit cândva așa cum nici un om nu a vorbit vreodată, Cel care a îmbrăcat haina omenescului este încă Marele Învăţător. Pe măsură ce mergi pe urmele Lui, căutând pe cel pierdut, îngerii se vor apropia şi prin iluminarea Duhului lui Dumnezeu, va fi obţinută o mai bună cunoaştere în privinţa căilor şi mmijloacelor pentru împlinirea lucrării încredinţate mâinilor tale…

Cei care ar fi trebuit să fie lumina lumii au răspândit doar raze slabe şi bolnăvicioase. Ce este lumina? Este evlavie, bunătate, adevăr, milă, iubire; este descoperirea adevărului în caracter și viaţă. Puterea agresivă a Evangheliei este dependentă de evlavia personală a credincioşilor şi Dumnezeu, prin moartea Fiului Său Preaiubit, a luat măsurile necesare ca fiecare suflet să poată fi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Fiecare suflet trebuie să fie o lumină sclipitoare și strălucitoare, lăudând continuu pe Cel care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. – Review and Herald, 24 mai 1891.

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.

Traducere: Ovidiu Afalter


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: