Fără exaltare

07-11-2011

ʺDeci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: «Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?» El le -a răspuns:«Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpânirea Sa»ʺ Fapte 1:6,7.

Ucenicii erau nerăbdători să știe timpul exact al descoperirii împărăției lui Dumnezeu. Dar Isus le spune că ei nu pot să știe vremurile și împrejurările, pentru că Tatăl nu li le-a descoperit. Nu era de cea mai mare importanță pentru ei să știe când avea să fie restabilită împărăția lui Dumnezeu. Ei trebuiau să fie găsiți urmând pe Învățătorul, rugându-se, așteptând, veghind și lucrând. Ei urmau să fie reprezentanții caracterului lui Hristos față de lume.

Ceea ce a fost esențial pentru o experiență creștină plină de succes în zilele ucenicilor este esențial și în zilele noastre. ʺ El le -a răspuns:«Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voiʺ. Și după ce Duhul Sfânt avea să vină asupra lor, ce aveau ei să facă? ʺȘi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământuluiʺ (Fapte 1:7,8).

Aceasta este lucrarea în care și noi trebuie să fim angajați. În loc să trăim așteptând o vreme de exaltare deosebită, noi trebuie să ne folosim cu înțelepciune de ocaziile prezente, făcând ceea ce trebuie făcut pentru ca suflete să poată fi salvate. În loc de a epuiza puterile minții în speculații cu privire la timpurile și soroacele pe care Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa și nu le-a descoperit oamenilor, noi trebuie să ne supunem controlului Duhului Sfânt, să ne facem datoria prezentă, să dăm pâinea vieții, nealterată de păreri omenești, sufletelor care care pier din lipsa adevărului.

Satana este totdeauna gata  să umple mintea cu teorii și calcule care vor abate oamenii de la adevărul prezent și îi vor descalifica de la vestirea soliei îngerului  al treilea către lume. – Review and Herald, 22 martie 1892.

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: