Eul supus

17-10-2011

ʺTe sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să veziʺ Apocalipsa 3:18.

În biserici va fi o manifestare minunată a puterii lui Dumnezeu, dar ea nu  va veni asupra acelora care nu s-au umilit înaintea Domnului și n-au deschis ușa prin mărturisire și pocăință. În manifestarea acestei puteri care luminează pământul cu slava lui Dumnezeu, ei vor vedea doar ceva care,  în orbirea lor , consideră a fi periculos, ceva ce va stârni temerile lor și se vor pregăti să-i reziste. Pentru că Domnul nu lucrează în conformitate cu ideile și așteptările lor, ei se vor opune lucrării. «De ce» spun ei, «n-ar trebui să cunoaștem Duhul lui Dumnezeu, când am fost în lucrare atâția ani?» Pentru că n-au răspuns la avertizările, rugămințile soliilor lui Dumnezeu, ci au spus în mod repetat: ʺSunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimicʺ Apocalipsa 3:17.

Talentul, exepriența îndelungată, nu va face pe oameni canale de lumină dacă ei nu se așează sub razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii  și sunt chemați, aleși și pregătiți prin înzestrarea Duhului Sfânt. Când oamenii care se ocupă de lucruri sfinte se vor smeri sub mâna tare a lui Dumnezeu, Domnul îi va ridica. El îi va face oameni înțelepți – oameni bogați în harul Duhului Său. Trăsăturile lor de caracter puternice, egoiste, încăpățânarea lor, vor fi văzute în  lumina care strălucește de la Lumina lumii. ʺVoi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieştiʺ Apocalipsa 2:5.

Sfârșitul este aproape! Nu avem nici o clipă de pierdut! Lumina trebuie să strălucească de la poporul lui Dumnezeu în raze clare, distincte, aducând pe Isus înaintea  bisericilor și înaintea lumii. – Review and Herald, 23 decembrie 1890.

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: