Timotei

28-09-2011

Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura” 2 Timotei 4:1, 2.

Această solemnă însărcinare dată unui lucrător atât de zelos şi credincios cum era Timotei este o puternică mărturie despre importanţa şi răspunderea lucrării slujitorului Evangheliei. Chemându-l pe Timotei înaintea barei de judecată a lui Dumnezeu, Pavel îi cere stăruitor să predice Cuvântul, nu vorbele şi obiceiurile oamenilor; să fie gata a mărturisi pe Dumnezeu ori de câte ori se iveşte ocazia — înaintea unei mari mulţimi sau în cercuri intime, pe cale sau la gura sobei, la prieteni sau la duşmani, în siguranţă sau expus greutăţii şi primejdiei, ocării şi păgubirii.

Temându-se ca nu cumva firea blândă şi supusă a lui Timotei să-l facă să evite o parte importantă a lucrării sale, Pavel l-a îndemnat să fie credincios în a mustra păcatul şi chiar să certe cu asprime pe cei vinovaţi de răutăţi josnice. Totuşi, el trebuia să facă această lucrare “cu toată blândeţea şi învăţătura”. El trebuia să dea pe faţă răbdarea şi iubirea lui Hristos, lămurind şi întărindu-şi mustrările sale prin adevărurile Cuvântului.

A urî şi a mustra păcatul şi în acelaşi timp a arăta milă şi blândeţe faţă de păcătos este un lucru greu de realizat. Cu cât vom fi mai stăruitori în străduinţele noastre de a atinge sfinţirea inimii şi a vieţii, cu atât mai sensibilă va fi pentru noi cunoaşterea păcatului şi cu atât mai hotărâtă dezaprobarea noastră faţă de orice abatere de la dreptate. Noi trebuie să ne ferim a dovedi o asprime nepotrivită faţă de un făptuitor de rele; dar, în acelaşi timp, trebuie să avem grijă să nu pierdem din vedere păcătoşenia nespus de mare a păcatului. Este nevoie să se dea pe faţă răbdare şi iubire, asemenea cu răbdarea şi iubirea lui Hristos faţă de păcătos, însă este, de asemenea, primejdios să arătăm o aşa mare îngăduinţă faţă de greşeala sa, încât acesta să ajungă să socotească că nu merită mustrarea şi să o respingă ca neîntemeiată şi nedreaptă. – Faptele Apostolilor, 503, 504.

Acest devoţional este din cartea Şi voi veţi primi o putere de Ellen G. White.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: