Ianuarie – Comuniune cu Dumnezeu

Rugați-vă cu o inimă smerită

30-01-2012

ʺŞi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăiteʺ Romani 8:26.

Rugăciunea este plăcută lui Dumnezeu numai atunci când este prezentată în umilință și căință , în numele lui Hristos. Cel care aude și răspunde rugăciunilor cunoaște pe cei care se roagă în smerenia inimii. Adevărații creștini nu cer nimic decât în numele lui Hristos și nu se așteaptă la nimic decât prin mijlocirea Sa.  Ei vor ca Hristos  să aibă slava de a prezenta rugăciunile lor Tatălui  și sunt  gata să primească binecuvântarea de la Dumnezeu prin Hristos.

Duhul lui Dumnezeu are mult de a face cu rugăciunea plăcută. El înmoaie inima, iluminează mintea, făcând-o în stare să discearnă propriile dorințe; El ne insuflețește  dorințele, determinându-ne să flămânzim și să însetăm după neprihănire; El mijlocește în numele celui ce se roagă sincer…

Ființele omenești trebuie să se apropie de Dumnezeu, dându-și seama că trebuie să aibă ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da. Aceasta este slava lui Dumnezeu, aceea de a fi cunoscut ca Cel ce ascultă rugăciunea pentru că omul care se roagă crede că El va auzi și va răspunde…

Rugăciunea făcută cu credință este cheia care deschide visteria cerului. Atunci când ne consacrăm sufletele  lui Dumnezeu, să ne amintim că El se consideră răspunzător de a auzi și a răspunde  la cererile noastre.  El ne invită să venim la El și El revarsă asupra noastră cele mai bune și cele mai alese daruri – daruri care să suplinească nevoia noastră cea mare. Îi face plăcere să ne ajute.să avem încredere în înțelepciunea și puterea Sa. O, ce credință ar trebui să avem! O, de ce pace și ce mângâiere ar trebui să ne bucurăm! Deschideți-vă inima față de Duhul lui Dumnezeu! Atunci Domnul va lucra prin voi și va binecuvânta lucrărle voastre! -Manuscrise vol.8, 195, 196.

Să nu ne smerim noi înaintea lui Dumnezeu pentru cei care după cât se pare, au puțină viață spirituală? Să nu hotărâm timpuri speciale de rugăciune pentru ei? Să nu ne rugăm noi în fiecare zi pentru cei care par să fie morți în greșelile și păcatele lor? În timp ce ne rugăm la Dumnezeu să zdrobească inimile de piatră, propriile noastre inimi vor deveni mai sensibile. Vom vedea mult mai repede păcatele proprii. – Manuscrise vol. 8,  197.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Transformați prin comuniunea cu Dumnezeu

28-01-2012

ʺNoi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnuluiʺ 2 Corinteni 3:18.

În timpul acestei lungi perioade de timp petrecute în comuniune cu Dumnezeu, faţa lui Moise a reflectat slava prezenţei divine; fără ca el să-şi dea seama, faţa sa strălucea cu o lumină scânteietoare când a coborât de pe munte. O astfel de lumină a strălucit pe faţa lui Ştefan atunci când a fost adus înaintea judecătorilor săi: „Toţi cei ce şedeau în Sobor s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger“ (Faptele Apostolilor 6, 15).

Aaron şi poporul s-au dat înapoi dinaintea lui Moise şi „se temeau să se apropie de el“. Văzând neliniştea şi spaima lor, dar necunoscând care era motivul, el i-a chemat să se apropie. Le-a arătat dovada împăcării cu Dumnezeu şi i-a asigurat de faptul că se află din nou în graţia Lui. Din vocea lui ei n-au simţit altceva decât iubire şi bunăvoinţă şi, în cele din urmă, unul a îndrăznit să se apropie de el. Prea înspăimântat ca să poată vorbi, în tăcere el a arătat spre faţa lui Moise şi apoi spre cer. Marele conducător a înţeles ce vrea să spună acesta. Conştienţi de vina lor, simţindu-se încă sub dezaprobarea divină, ei n-au putut suporta lumina cerului, care, dacă ar fi fost ascultători de Dumnezeu, i-ar fi umplut de bucurie…

Prin această strălucire, Dumnezeu dorea să imprime asupra poporului Israel caracterul sacru şi înalt al Legii Sale, precum şi slava Evangheliei descoperite prin Hristos. În timp ce Moise se afla pe munte, Dumnezeu i-a prezentat nu numai tablele Legii, ci şi Planul de Mântuire. El a văzut că sacrificiul lui Hristos era simbolizat de toate tipurile şi simbolurile sistemului iudaic; şi lumina cerului, revărsându-se de la Golgota, nu mai puţin decât slava Legii lui Dumnezeu, era aceea care radia o astfel de strălucire pe faţa lui Moise. Această iluminare divină simboliza slava dispensaţiuni al cărei mijlocitor vizibil era Moise, un reprezentant al adevăratului Mijlocitor.

Slava reflectată pe faţa lui Moise ilustrează binecuvântările ce urmează să fie primite de cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu, prin mijlocirea lui Hristos. Ea dă mărturie despre faptul că, cu cât este mai strânsă comuniunea noastră cu Dumnezeu,  și cu atât mai clară cunoaşterea cerinţelor Sale, cu atât mai deplină va fi asemănarea noastră cu chipul divin şi vom deveni mai repede şi mai deplin părtaşi ai naturii divine. –  Patriarhi și profeți, 329, 330.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Rugăciunea, o armă eficientă împotriva Satanei

27-01-2012

ʺSupuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi dela voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!ʺ Iacov 4:7, 8.

Satana este mereu la lucru, dar puţini sunt aceia care au vreo idee cu privire la activitatea şi subtilitatea lui. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie pregătit pentru a se împotrivi vicleniei vrăjmaşului. De această rezistenţă se teme Satana. El cunoaşte mai bine decât noi limitele puterii sale şi cât de uşor poate fi biruit dacă îi rezistăm şi-l înfruntăm.

Prin tărie divină, chiar şi cel mai slab sfânt este mai mult decât un oponent pentru el şi toţi îngerii lui, iar dacă este pus la probă, [cel mai slab sfânt] va putea să demonstreze putere … superioară. De aceea, Satana păşeşte fără zgomot, mişcările furișate, iar armele mascate. El nu se aventurează să se prezinte deschis, ca nu cumva să trezească energiile adormite ale creştinului, şi să-l trimită la Dumnezeu în rugăciune.

Vrăjmaşul se pregăteşte pentru ultima sa campanie împotriva bisericii. El s-a ascuns atât de bine, încât mulţi cu greu cred că există, cu mult mai puţin pot fi convinşi despre uluitoarea lui activitate şi putere… Mândrindu-se cu independenţa lor, ei, sub influenţa lui vrăjită și înșelătoare, vor da ascultare celor mai rele impulsuri ale inimii omeneşti şi totuşi vor crede că Dumnezeu îi conduce. Dacă ochii lor ar putea fi deschişi să-l vadă pe conducătorul lor, ei vor vedea că nu slujesc lui Dumnezeu,ci vrăjmaşului a toată neprihănirea. Vor vedea că independenţa cu care se mândresc este, de fapt, una dintre cele mai grele robii pe care Satana o poate aduce asupra unei minţi neechilibrate.

Omul este robul lui Satana şi, în mod natural, este înclinat să urmeze sugestiile lui şi să facă ceea ce el îi porunceşte. În el însuşi nu are nici o putere de a opune o rezistenţă eficientă răului. Numai dacă Hristos locuieşte în el printr-o credinţă vie, care să-i influenţeze dorinţele şi să-l întărească cu putere de sus, numai astfel omul se poate aventura să stea în faţa unui vrăjmaş aşa de teribil. Orice alte mijloace de apărare sunt zadarnice. Numai prin Hristos  puterea Satanei este limitată. Acesta este un adevăr foarte important, pe care toţi ar trebui să-l înţeleagă. Satana este ocupat în fiecare clipă, mergând încoace şi încolo, în sus şi în jos pe pământ, căutând pe cine să înghită. Dar rugăciunea plină de zel a credinţei va zădărnici cele mai puternice eforturi ale sale. Apoi, luaţi şi „scutul credinţei“, fraţi și surori, „cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău“.  – Mărturii pentru comunitate, vol.5, 293, 294.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Umblând cu Dumnezeu prin rugăciune

26-01-2012

ʺDupă naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeuʺ Geneza 5:22-24.

În timp ce suntem angajaţi în lucrarea noastră zilnică, ar trebui să ne înălţăm sufletul către cer în rugăciune. Aceste cereri tăcute se înalţă ca fumul de tămâie înaintea tronului harului şi duşmanul este dejucat şi redus la tăcere. Creştinii a căror inimă stă astfel înaintea lui Dumnezeu nu pot fi biruiţi. Nici o filozofie a răului nu le poate distruge pacea. Toate făgăduinţele din Cuvântul lui Dumnezeu, toată puterea harului divin, toate resursele lui Iehova sunt promise pentru asigurarea eliberării lor. Astfel s-a întâmplat când Enoh a umblat cu Dumnezeu. Dumnezeu a fost cu el, un ajutor prezent în fiecare moment în care a fost nevoie…

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Este secretul puterii spirituale. Nici un alt instrument al harului nu o poate substitui şi sănătatea sufletului să fie totuşi păstrată. Rugăciunea aduce inima într-o comuniune strânsă şi imediată cu Izvorul vieţii şi întăreşte vigoarea şi tonusul experienţei religioase. A neglija exerciţiul rugăciunii sau a ne ruga sporadic, din când în când, atunci când ne convine, înseamnă a pierde legătura cu Dumnezeu. Facultăţile spirituale îşi pierd vitalitatea, experienţa religioasă va fi lipsită de sănătate şi vigoare…

Este un lucru minunat că ne putem ruga cu eficienţă, că noi, muritorii nevrednici şi supuşi greşelii, avem puterea de a ne prezenta cererile lui Dumnezeu. Ce putere mai mare ca aceasta şi-ar putea dori omul, decât să fie unit cu Dumnezeul infinit? Omul slab şi păcătos are privilegiul de a vorbi cu Creatorul său. Putem pronunţa cuvinte care vor atinge tronul Stăpânului universului. Putem vorbi cu Isus mergând pe cale, iar El ne spune: „Eu sunt la dreapta ta“

Putem conversa cu Dumnezeu în inimile noastre; putem merge în tovărăşie cu Hristos. Când suntem prinşi în munca noastră zilnică, putem să rostim în şoaptă dorinţele inimii noastre, care nu pot fi auzite de nici o ureche omenească, iar acest cuvânt nu va muri în tăcere şi nici nu va se va pierde. Nimic nu poate înăbuşi dorinţa sufletului. Ea se ridică peste larma străzii, peste zgomotul maşinilor. Dumnezeu este Cel căruia Îi vorbim şi rugăciunea noastră este auzită. – Solii către tineret, 249, 250.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Creștere spirituală prin rugăciune

25-01-2012

ʺCereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschideʺ Matei 7:7, 8.

Pastorii și [toți ceilalți] care lucrează efectiv pentru salvarea sufletelor trebuie să fie atât cercetători ai Bibliei cât și bărbați și femei ai rugăciunii. Este păcat ca cei care încearcă să învețe și pe alții Cuvântul să fie neglijenți în studierea lui. Toți cei care simt valoarea sufletelor vor fugi la adăpostul adevărului, de unde li se va putea da înțelepciune, cunoștință, tărie și putere  divină pentru a face lucrările lui Dumnezeu. Ei n-ar trebui să fie fără ungerea sfântă de sus. Prea mult este în joc pentru ca ei să îndrăznească să fie lipsiți de griji în ce privește progresul lor spiritual…

Slujitori ai lui Hristos  [și ceilalți] pe care Dumnezeu v-a făcut depozitari ai legii Sale, voi aveți un adevăr nepopular. Voi trebuie să duceți lumii această solie. Avertizări trebuiesc date… să se pregătească pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu. Trebuie să ajungeți la cei ale cărori inimi sunt împietrite de păcat și iubirea de lume. Rugăciunea fierbinte și neîncetată împreună cu stăruința în a face binele vă vor aduce în comuniune cu Dumnezeu; mintea și inima vor fi  impregnate cu o conștiență a lucrurilor  veșnice, și ungerea divină, care izvorăște din legătura cu Dumnezeu, va fi turnată asupra voastră. Aceasta va face mărturia voastră puternică pentru a convinge și a converti. Lumina voastră nu va fi șovăielnică, ci cărarea voastră va fi luminoasă, cu strălucire cerească. Dumnezeu este atotputernic și Cerul este plin de lumină. Trebuie doar să folosiți mijloacele pe care Dumnezeu le-a așezat în puterea voastră  pentru a obține binecuvântarea divină.

Fiți stăruitori în rugăciune. Voi sunteți o mireasmă de viață spre viață sau de moarte spre moarte. Voi ocupați o poziție de o responsabilitate grozavă. Vă rog să răscumpărați vremea. Veniți foarte aproape de Dumnezeu în rugăciune și veți fi ca un pom sădit lângă ape, ale cărui frunze sunt totdeauna verzi și care aduc rod la vremea potrivită… Mergeți doar la Dumnezeu, credeți-L pe cuvânt și lăsați ca lucrările voastre să fie susținute  de o credință vie în făgăduințele Sale. Dumnezeu nu vă cere rugăciuni elocvente și raționament logic; ci doar o inimă umilă, pocăită, gata și dornică de a învăța de la El. – Review and Herald, 8 august 1878.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Ce înseamnă să te rogi în Numele lui Hristos

24-01-2012

ʺȘi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi faceʺ Ioan 14:13, 14.

Domnul este decepţionat când poporul Său se subapreciază. El doreşte ca moştenirea Sa aleasă să se aprecieze după preţul pe care El l-a pus asupra lor. Dumnezeu i-a dorit, altfel nu ar fi trimis pe Fiul Său într-o misiune atât de scump plătită pentru a-i răscumpăra. El are o lucrare pentru ei şi este foarte mulţumit când ei Îi adresează cele mai mari cereri, preamărind astfel Numele Său. Ei pot să se aştepte la lucruri mari, dacă au credinţă în făgăduinţele Sale.

Dar a te ruga în Numele lui Hristos înseamnă mult. Înseamnă a primi caracterul Său, a da pe faţă spiritul Său şi a săvârşi lucrările Sale. Făgăduinţa Mântuitorului este condiţionată. “Dacă Mă iubiţi”, zice El, “veţi păzi poruncile Mele.” El mântuieşte pe oameni nu în păcat, ci din păcat; şi aceia care Îl iubesc îşi vor dovedi iubirea prin ascultare.

Orice ascultare adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Şi dacă noi consimţim, El Se va identifica în aşa măsură cu gândurile şi cu ţintele noastre, va armoniza atât de mult inimile noastre cu voința Sa, astfel că, atunci când ascultăm de El, vom împlini propriile îndemnuri. Voinţa, înnobilată şi sfinţită, îşi va găsi cea mai mare plăcere în slujirea Lui. Când Îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum avem privilegiul să-L cunoaştem, viaţa noastră va fi o viaţă de continuă ascultare. Prin aprecierea caracterului lui Hristos, prin comuniunea cu Dumnezeu, păcatul va ajunge pentru noi ceva odios.

Când este vorba de sfat, nu ne putem încrede în oameni. Domnul ne va învăţa care ne este datoria tot atât de binevoitor cum va învăţa şi pe alţii. Dacă venim la El în credinţă, ne va descoperi tainele Lui. Adesea, inima va arde în noi când Domnul Se va apropia să aibă comuniune cu noi aşa cum a avut pe vremuri cu Enoh. Cei care se hotărăsc să nu facă nici un lucru, de nici un fel, care nu I-ar plăcea lui Dumnezeu vor cunoaşte, după ce au înfăţişat cazul lor înaintea Lui, care este calea pe care trebuie să meargă. Ei vor primi nu numai înţelepciune, ci şi putere. Li se va da putere să asculte şi să slujească, aşa cum a făgăduit Hristos. –Review and Herald, 14 iulie 1910.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Rugăciunile unei femei evalvioase au fost ascultate

23-01-2012

ʺPentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceamʺ 1 Samuel 1:27.

Elcana, un levit din muntele lui Efraim, era un bărbat cu stare şi cu influenţă, care Îl iubea pe Dumnezeu şi se temea de El. Ana, soţia lui, era o femeie plină de evlavie, blândă şi modestă. Caracterul ei se remarca printr-o profundă seriozitate şi o credinţă sinceră.

Binecuvântarea căutată cu atâta râvnă de toţi evreii era reţinută de la această pereche temătoare de Dumnezeu: în casa lor nu se auzea glas vesel de copil, iar dorinţa de a-şi perpetua numele l-a făcut pe soţ — aşa cum se întâmplase cu mulţi alţii — să încheie o a doua căsătorie. Dar pasul acesta, care fusese făcut din lipsă de credinţă, nu a adus fericire. S-au adăugat la familie băieţi şi fete; dar bucuria şi frumuseţea sfintei rânduieli divine a fost întinată, iar pacea familiei nimicită. Penina, noua soţie, era geloasă şi mărginită şi se purta cu îngâmfare şi neobrăzare. Pentru Ana părea că pierise orice nădejde, iar viaţa i se arăta ca o povară; cu toate acestea, ea suporta încercarea cu blândeţe şi fără să murmure…

Ea a lăsat asupra Domnului povara pe care nu o putea împărţi cu nici un prieten de pe pământ. Se rugă stăruitor ca El să îndepărteze de la ea ocara şi să-i acorde darul scump de a avea un fiu pe care să-l îngrijească şi să-l crească pentru El. Ea făcu şi un vot solemn, că îl va consacra chiar de la naştere pe fiul ei lui Dumnezeu, dacă i se va asculta cererea…

Rugăciunea Anei a fost ascultată; ea a primit darul pe care-l ceruse cu atâta ardoare. Privind la copil, ea l-a numit Samuel, “căci de la Domnul l-am cerut”. Îndată ce copilul a fost destul de mare pentru a fi despărţit de mama lui, ea şi-a împlinit juruinţa… De la Silo, Ana s-a înapoiat liniştită acasă, la Rama, şi l-a lăsat pe copilul Samuel, pentru a fi educat în vederea slujbei în casa Domnului, sub conducerea marelui preot. De la primele licăriri ale minţii ea îl învăţase pe copil să-L iubească şi să-L onoreze pe Dumnezeu şi să se socotească proprietatea Domnului. Prin toate cele cunoscute din jurul lui, ea căutase să-i înalţe gândurile la Creator. Când a fost despărţită de copil, iubirea ei nu a încetat. În fiecare zi, el era obiectul rugăciunilor ei…  Ea nu a cerut în rugăciune mărire lumească pentru fiul ei, dar a stăruit cu toată râvna ca el să ajungă la mărirea aceea pe care o preţuieşte Cerul — să-L onoreze pe Dumnezeu şi să fie o binecuvântare pentru semenii lui. – Patriarhi și Profeți, 569-572.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Prin rugăciune pregătiți-vă pentru adunări

21-01-2012

ʺApropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!… Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţaʺ Iacov 4:8-10.

Aceasta este o lucrare pentru familii în care trebuie să vă angajaţi mai înainte de a vă strânge la sfânta noastră întâlnire. Lăsaţi ca pregătirea mâncării şi a îmbrăcăminții să fie pe planul al doilea; în schimb, o profundă cercetare a inimii să înceapă în cămin. Rugaţi-vă de trei ori pe zi şi, asemenea lui Iacov, fiţi insistenţi. În cămin este locul unde să-L găsim pe Isus; deci, luaţi-L pe Isus cu voi la adunare şi cât de preţioase vor fi atunci orele pe care le veţi petrece acolo! Dar cum veţi putea să aşteptaţi să simţiţi prezenţa Domnului şi să vedeţi puterea Sa desfăşurată, atunci când lucrarea individuală de pregătire pentru timpul acela este neglijată?

Pentru propriul vostru suflet, pentru Domnul Hristos şi pentru alţii, lucraţi în cămin. Rugaţi-vă, deşi nu sunteţi obişnuiţi să vă rugaţi. Deschideţi-vă inima înaintea lui Dumnezeu. Puneţi-vă casa în rânduială. Pregătiţi-vă copiii pentru această ocazie. Învăţaţi-i că nu este mai important ca ei să vină îmbrăcaţi în haine frumoase, ci să vină înaintea lui Dumnezeu cu mâini şi inimi curate. Înlăturaţi orice obstacol care ar putea fi în calea lor — toate diferendele ce există, poate, între ei sau între voi şi ei. Făcând astfel, invitaţi prezenţa Domnului în căminele voastre şi îngerii cei sfinţi vă vor însoţi atunci când veţi merge la adunare, iar lumina şi prezenţa lor vor face pe îngerii cei răi ai întunericului să dea înapoi…

O, cât de mult se pierde prin neglijarea acestei importante lucrări! Poate că îţi va plăcea predicarea, poate că vei fi mişcat şi reînviorat, dar puterea transformatoare şi reformatoare a lui Dumnezeu nu va fi simţită în inimă, iar lucrarea nu va fi atât de profundă, desăvârşită şi dăinuitoare aşa cum ar trebui să fie. Lasă ca mândria să fie crucificată şi sufletul să fie îmbrăcat cu haina nepreţuită a neprihănirii Domnului Hristos şi te vei bucura atunci de o adunare deosebită. Pentru sufletul tău, aceasta va fi chiar poarta cerului.

Aceeaşi lucrare a umilinţei şi a cercetării de inimă ar trebui, de asemenea, să aibă loc în biserică, astfel încât toate diferenţele şi înstrăinările dintre fraţi să fie lăsate la o parte mai înainte de a ne înfăţişa înaintea Domnului… Consacră-te acestei lucrări cu zel …  căci, dacă vii la aceste întâlniri cu îndoielile, cu murmurările, cu disputele tale, atunci aduci îngerii cei răi în tabără şi duci cu tine întuneric oriunde vei merge.  – Mărturii pentru comunitate vol. 5, 164, 165.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Rugăciunile ne aduc ajutorul îngerilor

20-01-2012
ʺCine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa vecinicăʺ Galateni 6:8.

Tineri şi tinere, sunteţi răspunzători faţă de Dumnezeu pentru lumina ce v-a fost dată. Dacă nu sunt luate în seamă, această lumină şi aceste avertizări se vor ridica împotriva voastră la judecată. Vi s-a spus clar despre primejdiile care vă ameninţă; vi s-a atras atenţia şi aţi fost păziţi din toate părţile, aţi fost îngrădiţi cu avertismente. În casa lui Dumnezeu aţi ascultat cele mai solemne şi mai mişcătoare adevăruri prezentate de servii lui Dumnezeu în puterea Duhului. Ce greutate au aceste apeluri solemne asupra inimilor voastre? Ce influenţă au asupra caracterelor voastre? Veţi fi chemaţi să daţi socoteală pentru toate aceste apeluri şi avertizări. Ele se vor ridica la judecată pentru a-i acuza pe cei care duc o viaţă de frivolitate şi mândrie…

După ce a fost dată această lumină, după ce v-au fost puse cu claritate înainte pericolele de care să vă feriţi, răspunderea vă aparţine. Modul în care trataţi lumina pe care v-o dă Dumnezeu va întoarce cântarul pentru fericire sau nenorocire. Voi înşivă daţi formă destinului vostru. Voi toţi aveţi o înrâurire pentru bine sau pentru rău asupra minţii sau caracterelor altora, iar în cartea de aducere aminte din ceruri este notată tocmai influenţa pe care o exercitaţi. Un înger vă însoţeşte şi notează cuvintele şi faptele voastre. Când vă treziţi dimineaţa, simţiţi neajutorarea voastră şi nevoia de a primi putere de la Dumnezeu? Şi, cu umilinţă, din toată inima, faceţi cunoscute nevoile voastre Tatălui din ceruri? Dacă faceţi aşa, îngerii notează rugăciunile voastre, iar dacă aceste rugăciuni nu au ieşit de pe buze prefăcute, când vă aflaţi în pericol de a face fără voia voastră ceva rău şi de a exercita o influenţă care îi va determina pe alţii să greşească, îngerul vostru păzitor va fi lângă voi, sugerându-vă o cale mai bună, alegând cuvintele pentru voi şi înrâurind acţiunile voastre…

Slava nemuritoare şi viaţa veşnică sunt răsplata pe care Răscumpărătorul nostru o oferă celor care vor dori să-I dea ascultare. El a făcut cu putinţă ca ei să-şi desăvârşească un caracter creştin prin Numele Său şi să obţină biruinţa pentru ei înşişi aşa cum a biruit El pentru ei. Apostolul le-a dat un exemplu prin propria lui viaţă, arătându-le cum pot birui. “Plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.ʺ – Mărturii pentru comunitate  vol 3, 363-365.

Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

În căutarea sinceră a adevărului suntem în strânsă legătură cu Dumnezeu

18-01-2012

ʺȘi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţiʺ Efeseni 1:18.

Toată cunoaşterea adevărată şi reala dezvoltare îşi au sursa în cunoaşterea lui Dumnezeu. Această cunoaştere se face simţită oriîncotro ne-am întoarce, în domeniul fizic, mintal sau spiritual, în orice direcţie am privi — în afară de stricăciunea păcatului. Orice direcţie de cercetare am alege, cu scopul sincer de a ajunge la adevăr, suntem aduşi în contact cu Inteligenţa atotputernică, nevăzută, care lucrează în şi prin toate. Mintea omului este adusă în comuniune cu mintea lui Dumnezeu, finitul cu Infinitul. Efectul unei asemenea comuniuni asupra trupului, minţii şi sufletului este dincolo de tot ceea ce se poate estima.

În această comuniune se găseşte cea mai înaltă educaţie. Este metoda de dezvoltare care aparţine lui Dumnezeu. “Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu” (Iov 22,21) este solia Sa către omenire. Metoda scoasă în evidenţă în aceste cuvinte a fost metoda urmată în educarea tatălui neamului nostru omenesc. Pe când Adam stătea în Edenul sfânt, în slava bărbăţiei sale neîntinate de păcat, în acest fel îl instruia Dumnezeu…

Când Adam a ieşit din mâinile Creatorului, era asemănător cu Făcătorul lui, ca natură fizică, mintală şi spirituală. “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său” (Geneza 1,27), iar scopul Lui a fost ca omul să descopere cu atât mai mult acest chip, cu cât trăia mai mult — să reflecte din ce în ce mai fidel slava Creatorului. Toate facultăţile sale puteau fi dezvoltate; capacitatea şi vigoarea lor trebuia să crească neîncetat. Pentru exercitarea lor, s-a deschis un orizont larg şi un câmp glorios… Privilegiul său cel mare era să aibă o comuniune directă, faţă-n faţă şi de la inimă la inimă, cu Făcătorul său. Dacă I-ar fi rămas loial lui Dumnezeu, toate acestea ar fi fost ale lui pentru totdeauna…

Aceste lucruri au fost însă pierdute prin neascultare. Prin păcat, asemănarea cu divinul a fost mânjită — aproape că a fost ştearsă cu desăvârşire. Puterile fizice ale omului au slăbit, capacităţile sale mintale au scăzut, viziunea sa spirituală s-a înceţoşat. Omul devenise supus morţii. Cu toate acestea, rasa umană nu a fost lăsată pradă deznădejdii. Planul de mântuire fusese rânduit prin acea iubire şi îndurare infinită şi a fost îngăduită o viaţă de punere la probă. Refacerea în om a chipului Creatorului său, readucerea sa la perfecţiunea în care fusese creat, sprijinirea dezvoltării trupului, minţii şi sufletului, astfel încât să poată fi împlinit scopul divin avut în vedere la crearea lui, — iată care avea să fie lucrarea de răscumpărare. Acesta este obiectul educaţiei, marele obiectiv al vieţii. – Educația 14, 16.

Rugați-vă în tăcere, neîncetat

15-01-2012

ʺFăliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!ʺ 1 Cronici16:10, 11.

Rugăciunea nu e înţeleasă aşa cum ar trebui. Rugăciunile noastre nu sunt făcute pentru a-L informa pe Dumnezeu cu privire la ceea ce El nu ştie. Domnul este la curent cu secretele fiecărui suflet. Rugăciunile noastre nu trebuie să fie lungi şi zgomotoase. Dumnezeu citeşte şi gândurile ascunse. Noi putem să ne rugăm în secret iar El, care ne vede, şi acolo, în cămăruţa noastră tainică, ne va auzi şi ne va răspunde deschis.

Rugăciunile care sunt adresate lui Dumnezeu pentru a-I spune de toate nenorocirile noastre, când nu ne simţim deloc nenorociţi, sunt rugăciuni ipocrite. Domnul priveşte spre rugăciunea plină de căinţă a unui suflet zdrobit. “Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.”

Scopul rugăciunii nu este de a produce vreo schimbare în Dumnezeu, ci de a ne aduce în armonie cu El. Ea nu înlocuieşte responsabilitatea şi datoria noastră. Rugăciunea, oricât de des şi de stăruitor ar fi făcută, nu va fi niciodată acceptată de Dumnezeu în locul zecimii. Rugăciunea nu ne va plăti datoriile faţă de Dumnezeu…

Tăria dobândită prin rugăciune către Dumnezeu ne va pregăti pentru îndatoririle zilnice. Ispitele, cărora zilnic le suntem expuşi, fac din rugăciune o necesitate. Pentru a putea fi ţinuţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, gândurile ar trebui să fie permanent înălţate într-o rugăciune tăcută.

Când suntem împresuraţi şi asaltaţi de influenţe ce intentionează să ne conducă departe de Dumnezeu, cererile noastre pentru ajutor şi putere trebuie să fie neobosite. Dacă nu este aşa, nu vom reuşi niciodată să avem succes în a ne îngenunchea mândria şi a birui puterea ispitei de a fi indulgenţi cu noi, ţinându-ne astfel departe de Mântuitorul. Lumina adevărului, sfinţind viaţa, va descoperi celui ce o primeşte pasiunile păcătoase ale sufletului care năzuiesc să-l stăpânească, ceea ce face necesar pentru el să-şi întindă la maximum fiecare nerv şi să-şi exercite toate puterile pentru a-i rezista lui Satana; această cucerire putând s-o obţină prin meritele lui Hristos.— Solii către tineret 247,248.

Pentru a vă feri de întuneric, stați aproape de Dumnezeu

11-01-2012

ʺFaceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţiiʺ Efeseni 6:18.

Unii nu sunt evlavioşi din fire, şi de aceea ar trebui încurajat şi cultivat obiceiul examinării îndeaproape a vieţii şi motivelor lor, şi mai ales obiceiul de a nutri iubire pentru exerciţii religioase şi pentru rugăciunea în taină. Adesea, ei sunt auziţi vorbind despre îndoieli şi necredinţă şi stăruind asupra extraordinarelor lupte pe care le-au avut cu simţăminte infidele. Ei stăruie asupra influenţelor descurajatoare, care afectează în aşa fel credinţa, speranţa şi curajul lor, privind adevărul şi succesul final al lucrării şi cauzei în care sunt angajaţi, ca şi când ar face o virtute specială, ca să fie găsiţi de partea celor care se îndoiesc.

Uneori, par a se bucura, într-adevăr, învârtindu-se în jurul poziţiei celor necredincioşi şi întărind necredinţa lor cu fiecare împrejurare pe care o pot aduna ca o scuză pentru întunecimea lor. Acestora le-aş spune: Ar fi mai bine să coborâţi de îndată şi să părăsiţi zidurile Sionului, până ce veţi deveni bărbaţi convertiţi …

Dar care este motivul acestor îndoieli, acestei întunecimi şi necredinţe? Răspund: Oamenii aceştia nu stau bine cu Dumnezeu. Ei nu-şi tratează cinstit şi sincer sufletele. Nu s-au despărţit de tot egoismul, de păcat şi de păcătoşi. N-au ajuns să studieze viaţa de lepădare de sine, de sacrificiu de sine a Domnului nostru să imite exemplul Lui de curăţire, devoţiune şi sacrificiu de sine.

Păcatul care înfăşoară aşa de uşor a fost întărit prin satisfacerea lui. Prin propria lor neglijenţă şi păcat, ei s-au despărţit de societatea divinului Învăţător… Noi suntem angajaţi într-o lucrare înaltă şi sacră. Cei care mărturisesc că sunt chemaţi să-i înveţe adevărul pe cei ce stau în întuneric nu trebuie să fie ei înşişi oameni ai necredinţei şi întunericului. Ei trebuie să trăiască alături de Dumnezeu, unde pot fi lumină în Domnul. Motivul pentru care nu sunt aşa ceva este că ei înşişi nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu; de aceea sunt exprimate îndoieli şi descurajări când ar trebui să se audă numai cuvinte de credinţă şi bucurie sfântă. Mărturii vol. 2, p. 513-513.

Să ne apropiem de Dumnezeu cu respect

03-01-2012

ʺEl le-a zis: «Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta»ʺLuca 11:2.

A sfinţi Numele Domnului înseamnă ca toate cuvintele pe care le spunem despre Fiinţa Supremă să fie rostite cu respect. “Numele Lui este sfânt şi înfricoşat” (Ps. 111,9). Nu trebuie ca în vreun chip oarecare să tratăm cu uşurinţă titlurile sau denumirile Divinităţii. Prin rugăciune, intrăm în camera de audienţă a Celui Prea Înalt; de aceea, trebuie să venim înaintea Lui plini de o teamă sfântă. Îngerii îşi acoperă faţa când stau înaintea Sa. Heruvimii şi serafimii sfinţi şi strălucitori se apropie de tronul Său plini de un respect solemn. Cu cât mai mult noi, nişte fiinţe mărginite şi păcătoase, ar trebui să venim într-un mod respectuos înaintea Domnului, Creatorul nostru!

Dar a sfinţi Numele Domnului înseamnă şi mai mult. Se poate ca şi noi, asemenea iudeilor de pe vremea Domnului, să dăm dovadă de cel mai mare respect pentru Dumnezeu, atât cât pot vedea alţii, şi totuşi să profanăm continuu Numele Său. “Numele Domnului” este “plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie”, “care iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul” (Ex. 34,5-7). Despre Biserica Domnului Hristos stă scris: “Şi iată cum Îl vor numi: ‘Domnul, Neprihănirea noastră’” (Ier. 33,16). Numele acesta este dat fiecărui urmaş al Domnului Hristos. Este moştenirea copilului lui Dumnezeu. Membrii familiei sunt numiţi cu numele Tatălui lor. Profetul Ieremia, în timpul strâmtorării şi dureroasei apăsări a lui Israel, se ruga astfel: “Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi” (Ieremia 14,9).

Acest Nume este sfinţit de îngerii din ceruri, de locuitorii lumilor necăzute. Când te rogi: “Sfinţească-se Numele Tău”, tu ceri ca El să poată fi sfinţit în lumea aceasta, sfinţit în tine însuţi. Dumnezeu te-a recunoscut înaintea oamenilor şi înaintea îngerilor, ca fiind un copil al Său. Roagă-te să nu aduci nici o dezonoare frumosului nume pe care-L porţi. (Iac. 2,7). Dumnezeu te trimite în lume ca reprezentant al Său. În fiecare faptă a vieţii tale, trebuie să se dea pe faţă Numele lui Dumnezeu. Această cerere te obligă să ai caracterul Lui. Nu poţi să sfinţeşti Numele Lui, nu poţi să-L reprezinţi în faţa lumii, decât dacă, prin viaţa şi caracterul tău, reprezinţi însăşi viaţa şi caracterul lui Dumnezeu. Poţi face aceasta numai dacă primeşti harul şi neprihănirea Domnului Hristos. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 106,107.


Isus, modelul nostru, se bizuia pe rugăciune

01-01-2012

“El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui” Evrei 5:7.

Se apropia seara, când Isus a chemat la Sine pe trei dintre ucenici, pe Petru, Iacov şi Ioan, şi i-a condus peste câmpii şi în sus, pe o potecă aspră, pe o coastă singuratică de munte…

Lumina soarelui în apus mai întârzia încă pe vârful muntelui, aurind cu slava lui, gata să dispară, poteca pe care mergeau. Dar curând lumina a pierit atât pe deal, cât şi pe vale, soarele s-a ascuns în spatele orizontului la apus şi călătorii singuratici au fost învăluiţi în întunericul nopţii…

La un moment dat, Hristos le-a spus că nu vor merge mai departe. Îndepărtându-Se puţin de ei, Omul întristării a început să-Şi reverse cererile, cu strigăte mari şi cu lacrimi. El Se ruga pentru putere, ca să reziste încercării, pentru binele omenirii. El Însuşi avea nevoie de o nouă legătură cu Cel Atotputernic, deoarece numai în felul acesta putea privi viitorul. El Îşi revărsa dorinţele inimii pentru ucenicii Săi, pentru ca în ceasul puterii întunericului, credinţa lor să nu scadă…

La început, ucenicii şi-au unit rugăciunile cu ale Lui în sinceră consacrare; dar, după un timp, au fost doborâţi de oboseală şi, încercând încă să mai aibă interes pentru cele din jurul lor, au adormit. Isus le vorbise despre suferinţele Lui; El îi luase cu Sine ca să se poată uni cu El în rugăciune; chiar acum Se ruga pentru ei. Mântuitorul a văzut întristarea ucenicilor şi a dorit să le uşureze durerea prin asigurarea că n-a fost în zadar credinţa lor… Povara rugăciunii Sale era să li se dea o descoperire a slavei pe care o avusese la Tatăl înainte de a fi lumea, ca Împărăţia Sa să se descopere ochilor omeneşti şi ucenicii să fie întăriţi pentru a putea să o privească. El Se ruga ca ei să poată fi martorii unei manifestări a dumnezeirii Sale, care să-i mângâie în timpul supremei Sale agonii prin cunoaşterea faptului sigur că El este Fiul lui Dumnezeu şi că moartea Lui ruşinoasă este o parte a Planului de Mântuire.

Rugăciunea Lui a fost ascultată. În timp ce El era plecat în umilinţă în locul acela stâncos, cerurile s-au deschis deodată, porţile de aur ale Cetăţii lui Dumnezeu s-au deschis larg şi o strălucire sfântă a coborât pe munte, îmbrăcându-L pe Mântuitorul. Natura divină a Domnului Hristos a strălucit prin corpul omenesc şi a întâlnit slava venită de sus. Ridicându-Se din prosternare, Hristos stătea în slavă asemenea lui Dumnezeu. Lupta sufletească trecuse. Faţa Lui strălucea “ca soarele” şi îmbrăcămintea Lui era “albă ca lumina” –  Hristos Lumina Lumii, 419-421.



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: