Acceptarea misiunii speranței

Adevărata închinare are ca rezultat o inimă curată și mâini curate

Dacă vei introduce în motorul de căutare  Google cuvintele „semnul fiarei” (în lb. engl.,  „mark of the beast”), vei obţine peste 4.620.000 de site-uri. Se pare că lumea este preocupată de semnul acesta! Dar la ce se referă el? El reprezintă încercarea de a obţine mântuirea prin supunerea faţă de puterile opuse lui Dumnezeu și Legii Sale; reprezintă închinarea adusă creaturii și nu Creatorului. El este opusul sigiliului lui Dumnezeu. Să citim  Apocalipsa  14,9-12 și să dezvoltăm aceste idei.

Închinarea adevărată şi închinarea falsă.

„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: ’Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei și oricine primește semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credinţa lui Isus.’”

În primul rând, practica închinării adevărate este pusă în contrast cu închinarea falsă. Solia aceasta are în centru problema închinării: „Dacă se închină cineva fiarei.” Polemicile pe tema închinării nu sunt o noutate în biserică – închinarea deschisă, închinarea liberă, închinarea tradiţională, închinarea personală, închinarea colectivă, cântările de închinare, scenetele etc.

Un observator neutru ar putea trage concluzia că închinarea este determinată de cei care participă la ea. În realitate, închinarea care îi are în centru pe închinători nu este altceva decât narcisism spiritual, idolatrie religioasă sau, altfel spus, închinarea la fiară.

După cum spune Chris Rice: „Închinarea adevărată la Dumnezeu nu înseamnă să ne alegem cu grijă cuvintele, cântările și hainele pentru ca să-L impresionăm cu ceea ce suntem și ceea ce facem noi. Adevărata închinare înseamnă să ne prezentăm înaintea Domnului așa cum suntem.” Sau în cuvintele lui A. W. Tozer: „Închinarea este cunoașterea sfinţeniei.”

În zilele din urmă, biserica rămășiţei, adevărata biserică a lui Dumnezeu, va atrage atenţia asupra închinării autentice și biblice. Închinarea aceasta nu va avea loc într-o zi aleasă de oameni, ci în ziua de Sabat, care a fost sfinţită la creaţiune. În centrul ei nu se află referinţele oamenilor, ci dorinţa arzătoare de a recunoaște slava Dumnezeului nostru Sfânt.

Mântuirea prin credinţă sau mântuirea prin fapte

A doua problemă ridicată de solia îngerului al treilea este mântuirea prin credinţă în opoziţie cu mântuirea prin fapte. Ellen White ne oferă următoarea perspectivă: „Tema soliei îngerului al treilea este cea mai importantă, deoarece ea cuprinde atât solia primului, cât și solia celui de-al doilea înger. Toţi trebuie să înţeleagă adevărurile conţinute în aceste solii și să le aplice în viaţa de zi cu zi, deoarece acest lucru este esenţial pentru mântuire.”[1]

De ce este solia aceasta atât de importantă? Deoarece destinul veșnic al oamenilor depinde de mesajul central transmis de al treilea înger: problema închinării. Îţi vei manifesta loialitatea

numai și numai faţă de Dumnezeu? Sau te vei închina unui zeu fals care rostește blasfemii la adresa Dumnezeului celui Preaînalt?

În Împărăţia lui Dumnezeu, mântuirea le este oferită fără plată tuturor celor care primesc jertfa Domnului Isus pe cruce. În Împărăţia contrafăcută a celui rău, mântuirea trebuie obţinută prin fapte. Însă îngerul spune că „nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei”. Odihna este numai pentru aceia care se bizuie deplin pe Domnul Isus, care este pentru ei viaţă, libertate și mântuire.

O ilustrare pentru această odihnă este darul Sabatului – ziua pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru închinare. Păzirea Sabatului este răspunsul personal faţă de ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi.

Să ne gândim la jertfa Sa. El a luat asupra Sa pedeapsa pentru păcat pe care o meritam noi. Aceasta înseamnă că nu avem de ce să ne îngrijorăm că nu suntem suficient de buni pentru cer. Darul acesta nu ne este dat pe baza faptelor noastre, ci pe baza jertfei Domnului Isus. Punct. Nu are de a face cu faptul că mergem la biserică într-o anumită zi, că nu consumăm carne de porc sau dăm zecime. Suntem mântuiţi numai prin credinţa în Isus. Prin jertfa de pe cruce, Domnul Isus ne oferă ceva ce noi nu putem câștiga nicicum prin eforturile proprii: neprihănirea Sa (vezi Rom. 3,21-24). Nu putem adăuga nimic la jertfa Sa pentru noi.

De aceea, Sabatul este răspunsul ideal faţă de acest dar. El ne aduce aminte să ne odihnim de strădaniile noastre nesfârșite de a fi suficient de buni. În ardoarea noastră de a ne câștiga mântuirea prin fapte bune, Dumnezeu ne amintește că ne-a dăruit Sabatul ca pe o zi în care să ne aducem aminte să ne odihnim.

Nu-i așa că este interesant faptul că, în Apocalipsa, Ioan ne spune că această problemă a închinării va constitui problema centrală în scenele finale ale istoriei pământului? Așadar, liniștește-te, frate peregrin, lucrarea a fost dusă la bun sfârșit la Calvar și harul Său îţi este îndeajuns.

Sigiliul lui Dumnezeu sau semnului fiarei

Ultimul contrast care reiese din acest text este cel între sigiliul lui Dumnezeu și semnul fiarei. În Apocalipsa 14, Ioan descrie două grupuri de oameni care vor exista chiar înainte de revenirea Domnului Isus. Primul grup se închină fiarei și primește semnul ei. Cei ce aparţin acestui grup se supun autorităţii ei și manifestării vizibile a acestei autorităţi, ascultând de o lege trunchiată, o lege în care a fost introdusă o poruncă omenească. Al doilea grup de oameni este alcătuit din urmașii adevăraţi ai lui Isus care „păzesc poruncile lui Dumnezeu și credinţa lui Isus”.

Creștinii falși primesc semnul fiarei. Creștinii autentici primesc opusul semnului fiarei, adică pecetea (sau sigiliul) lui Dumnezeu. Cei sigilaţi sunt descriși în mod simbolic ca având scrise pe frunte Numele lui Dumnezeu și Numele Mielului. Aceasta înseamnă că aceia care alcătuiesc rămășiţa reflectă caracterul lui Dumnezeu în viaţa lor. Ei rămân credincioși Mântuitorului lor și iau hotărârea de a păzi „poruncile lui Dumnezeu și credinţa lui Isus” (Apoc. 14,12). Ei păzesc toate poruncile – inclusiv porunca a patra. Ellen White scrie: „Sabatul poruncii a patra este sigiliul Viului Dumnezeu.”[2]

Domnul Isus a păzit Sabatul. El a lăsat astfel un exemplu pentru urmașii Săi. Noi nu păzim Sabatul ca să câștigăm mântuirea, ci pentru a ne exprima loialitatea și bucuria de a ne închina Domnului pe care Îl iubim.[3]

Pe internet a circulat o poveste, în care Rosa Cornelia Veal vorbește despre întâlnirea ei cu o femeie pe nume Ruby Free: „Am întâlnit-o într-o ocazie în care conducea un grup de pelerini în Ţara Sfântă. Oare care este secretul succesului ei? m-am întrebat în sinea mea puţin invidioasă. Cum a reușit să aibă niște realizări atât de mari atât de ușor? Ruby era o bună ascultătoare, te scotea din necaz, era o bună organizatoare și avea grijă de șaptezeci și doi de turiști și de cei doi copii ai ei; dar nu părea niciodată obosită sau nervoasă.

Apoi, când m-am întors acasă, i-am făcut o vizită. Și cred că am descoperit secretul ei. Deasupra chiuvetei, pe o hârtie, era scris un motto format doar din două cuvinte: „Da, Doamne!”[4]

Rămășiţa lui Dumnezeu are același motto: „Da, Doamne!” Credincioșii care alcătuiesc rămășiţa au o relaţie strânsă cu El  și, de aceea, rugăciunea fiecăruia dintre ei este: „Dacă Isus S-a închinat în Sabat și dacă Tu mă inviţi să urmez exemplul Său, atunci, da, Doamne!”

Tu ce decizie vei lua? Dumnezeu te întreabă: „Vrei să iei parte la misiunea speranţei? Vrei să intri în odihna Fiului Meu, Isus? Vrei să-Mi  rămâi credincios?”

Dorinţa Sa fierbinte este să audă de la tine două cuvinte: „Da, Doamne!”

ÎNTREBĂRI PENTRU MEDITAŢIE ŞI DISCUŢIE:

1. Toţi cei care se închină în Sabat primesc în mod automat sigiliul lui Dumnezeu? Ce putem spune despre evrei?

2.  Autorul pune accent pe cuvintele „Da, Doamne!”. Ce înseamnă ele în prelegerea de astăzi?

3. Suntem mântuiţi pentru faptul că păzim Sabatul? Explică.

Articolul a fost publicat și în Curierul Adventist, noiembrie 2009.


[1] Ellen White, Evanghelizare, ediţia 2008, p. 156.

[2] Idem, Tragedia veacurilor, ediţia 2003, p. 560.

[3] Concepţii despre Sabat adaptate după Jon Paulien, What the Bible Says About the Endtime (Hagerstown, Md.; Review and Herald Publishing Association, 1994), p. 126-129.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: