Redeșteptare: pentru ce?

de Mark A . Finley

Un accent reînnoit asupra redeșteptării ia amploare în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Și așa trebuie să fie.  Redeșteptarea este o experiență neîntreruptă în călătoria spirituală a fiecărui creștin și în viața Bisericii. Redeșteptarea înseamnă o reînnoire a energiilor spirituale ale sufletului. Are de a face cu o nouă consacrare lui Isus, în fiecare zi. Ne conduce la o experiență mai profundă în rugăciune, la un studiu mai serios al Cuvântului lui Dumnezeu și la o viață de slujire și mărturisire. O inimă flămândă după reînviorare spirituală este o inimă care tânjește după o experiență mai profundă cu Isus. Nu este mulțumită cu o experiență uscată, superficială. Dorește cu înfocare după mult mai mult.

Cu puțin timp înainte de moartea Sa, Isus se ruga: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”(Ioan 17,3). Dacă aș parafraza acest pasaj în contextul redeșteptării, aș spune: „Și adevărata redeșteptare este aceasta: să-L cunoști cu adevărat pe Dumnezeu și pe Fiul Său, Isus Hristos.” Reșteptarea are de a face cu o cunoaștere profundă a lui Isus,  o tovărășie cu Salvatorul.

Dar asta e tot? Dacă ne rugăm și studiem Biblia mai mult, ne va conduce aceasta automat la o relatie mai profundă cu Isus? Poate că da, poate că nu. Este posibil să te rogi și să studiezi Biblia ore în șir și  să nu fii cu nimic mai aproape de Isus; depinde în mare măsură de motivele noastre atunci când ne rugăm și studiem Cuvântul lui Dumnezeu.

Imaginați-vă un grup de oameni, acum 2000 de ani, care petreceau ore întregi rugându-se și studiind Scriptura și care au avut un rol esențial în condamnarea Domnului la moarte. Dacă spiritualitatea ar fi determinată de numărul de ore în care cineva se roagă sau studiază Scriptura, fariseii ar fi trebuit să fie cel mai spiritual popor al planetei. Dar ei au complotat ca să-L răstignească pe Domnul. Mândria lor egoistă a dus la o înțelegere total greșită a esenței religiei adevărate.

Orice așa zisă redeșteptare care se concentrează doar pe „experiența mea spirituală” își pierde calitatea. Dacă dezvoltă atitudini critice față de cei care nu se ridică la înălțimea “standardului meu de sfințenie,” cu siguranță nu este o spiritualitate autentică. Daca accentul redeșteptării este pus mai ales pe schimbarea comportamentului exterior, decât pe experimentarea schimbării inimii, ceva este gresit.

Inimile schimbate conduc la un comportament schimbat. O redeșteptare autentică nu conduce niciodată la egocentrism. Conduce întotdeauna către o preocupare dezinteresată pentru alții. Când inimile noastre sunt reînnoite cu harul lui Dumnezeu, vom tânji să binecuvântăm și să slujim altora. Toate redeșteptările autentice  duc către un accent reînnoit pe misiune și slujire.

În ziua Cincizecimii, Spiritul Sfânt a fost turnat peste o biserică ce se ruga pentru puterea de a ajunge la lume cu mesajul mântuirii (vezi Fapte 2,1-4). Urmașii lui Hristos au recunoscut nevoia lor de putere divină pentru a împlini porunca Lui de a vesti Evanghelia. Comentând experiențele ucenicilor, Ellen White a făcut  această declarație remarcabilă: „Care a fost rezultatul revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii? Vestea cea bună a unui Mântuitor înviat a fost dusă până la cele mai îndepărtate locuri ale lumii. În timp ce ucenicii vesteau solia harului mântuitor, inimi se predau puterii acestei solii. Biserica a văzut cum convertiţii veneau la ea în număr nespus de mare, din toate direcţiile. Cei care apostaziaseră erau reconvertiţi. Păcătoşii se uneau cu cei credincioşi în căutarea mărgăritarului de mare preţ. Unii dintre cei care fuseseră cei mai aprigi împotrivitori ai Evangheliei au devenit campionii ei.” Faptele Apostolilor p.48

Scopul redeșteptării este acela de a umple inimile noastre cu o așa dragoste pentru Isus, încât vom tânji să-L împărtășim oricui. Într-o redeșteptare autentică propriile noastre inimi devin conștiente de bunătatea, mila, iertarea și puterea Lui. Suntem atât de fermecați de dragostea Lui și transformați prin harul Său, încât nu putem să tăcem.

Scopul redeșteptării este acela de a ne atrage atât de aproape de Isus, încât dragostea Sa se revarsă din viețile noastre către alții. Redeșteptare: pentru ce? Orice redeșteptare adevărată ne conduce de la  preocuparea pentru  noi înșine la o viață de mărturisire și slujire. Ne conduce în localitățile noastre pentru a împărtăși dragostea lui Isus în cuvânt și faptă,  pentru a face o deosebire veșnică pentru Hristos și împărăția Sa.

Mă rog ca Biserica Adventistă de ziua a Șaptea, să experimenteze această redeșteptare trimisă din ceruri în puterea ploii târzii pentru a împărtăși solia Sa de dragoste și adevăr în acest ceas de apogeu al istoriei pământului.

Acest articol a fost publicat în Adventist Review, 10 februarie, 2011.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: