Regăsirea pasiunii: Ce înseamnă preoţia credincioşilor pentru trupul lui Hristos

De MARK A. FINLEY

În esență, creştinismul ne vorbește despre Isus. Credincioşii Noului Testament au fost uimiţi de dragostea Lui, transformaţi prin harul Său, şi au mărturisit prin puterea Sa. Ei împărtăşeau un Hristos pe care Îl cunoșteau. Ei dădeau mărturie despre o iubire care era reală. Hristos  schimbase viețile lor, şi ei nu  puteau să  tacă. Atunci când autorităţile evreieşti au încercat să reducă la tăcere pe Petru şi Ioan, apostolii au exclamat: “Căci  noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi auzit!”  (Faptele Apostolilor 4:20) .

Dinamica creştinismul din primul secol a fost pur şi simplu astfel: ucenicii au împărtăşit o credinţă în Isus care era autentică. Credința lor nu era fățarnică, nu era un creștinism artificial. Ei au proclamat un Hristos pe care L-au experimentat. Mărturia lor a fost puternică, deoarece credinţa lor a fost personală. Pavel a strigat: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Rom. 1:16). Ioan a adăugat: “deci ceea ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1:3).

Aceşti credincioşi recent convertiţi, plini de Duhul, au avut inimile debordând de dorinţa de a proclama dragostea Lui tuturor celor pe care i-au întâlnit. Istoricul Will Durant a făcut această observaţie perspicace: “Aproape fiecare convertit, cu ardoarea unui revoluţionar, a făcut din el însuşi un birou de propagandă.”[1] Ellen White adaugă: ” De îndată ce cineva vine la Hristos, în inima lui se naşte dorinţa de a face cunoscut şi altora ce minunat prieten a găsit în Hristos; căci adevărul mântuitor şi sfinţitor nu poate fi ascuns în inima sa…”[2]

Din scrierile Noului Testament, aflăm că mărturisirea nu a fost rezervată câtorva aleși super-dotați. Câştigarea de suflete nu a fost contribuția exclusivă a ucenicilor. Era rostul  întregii biserici. Apostolul Pavel ne oferă o imagine frumoasă a ceea ce este Biserica în 1 Corinteni 12: “Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh,  ca să alcătuim un singur trup… Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.” (versetele 13, 14). Pavel aseamănă pe credincioşi cu mădularele corpului lui Hristos: “Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui” (versul 27). Aşa cum fiecare parte a corpului uman are o funcţie specială care să contribuie la întreg,  tot astfel  fiecare membru al bisericii a fost înzestrat de Dumnezeu pentru a contribui la misiunea Bisericii.

A fi martor nu este un dar spiritual. Este chemarea lui Dumnezeu pentru fiecare credincios. Toţi suntem chemaţi să fim martori. Dumnezeu ne dă daruri diferite astfel încât să putem mărturisi în mod eficient. Toţi credincioşii sunt martori şi tuturor li s-au dat daruri pentru a mărturisi. Aceasta este învăţătura revoluţionară a Noului Testament. În această lumină nu putem spune niciodată, “Eu sunt doar un laic, nu am o diplomă în teologie,  nu am cu adevărat cunoștința sau darul de a face lucrarea de a da mărturie.” Fiecare dintre noi ca mădular al trupului lui Hristos, biserica, a fost chemat de Dumnezeu să măturisească şi fiecăruia  dintre noi i-au fost date daruri pentru a sluji Maestrului. Chiar dacă simţi că darurile tale sunt extrem de modeste, aceste daruri sunt indispensabile  întregii biserici. Dumnezeu tânjeşte să te folosească cu putere. Pe măsură ce vei folosi darurile pe care ți le-a dat, ele se vor dezvolta. El va binecuvânta eforturile tale dincolo de ceea ce ți-ai putea imagina.

 înşelăciune veche

Una dintre cele mai mari înşelăciuni ale Satanei este că, a fi martor, câştigarea de suflete, şi evanghelizarea sunt lucrarea unor puţini specialişti  de înaltă calificare ai preoției bisericii. Această minciună îşi are rădăcinile în Evul Mediu, când erezii diverse au  compromis biserica. În acea epocă, preoțimea a fost înălțată cu mult peste laici. Poziţia lor înaintea lui Dumnezeu a fost puternic despărțită  de cea a enoriașilor. Preoții au fost considerați a fi puternici spiritual şi laicii slabi  spiritual. Se credea că preoții aveau privilegii speciale ca împărțitori ai împărtășaniei şi interpreți ai Scripturii. Ca urmare, laicii au rămas spiritual depindenţi de preoți. Preoții aveau o chemare spirituală pentru lucrarea lui Dumnezeu, iar laicii o chemare seculară. Şi în conformitate cu teologia acelor zile, în ceruri clerul ar ocupa poziţii speciale aproape de Dumnezeu de care credincioşii obişnuiţi nu s-ar putea bucura. Am putea rezuma înţelegerea medievală a preoților şi laicilor astfel: preoții erau puternici spiritual şi laicii erau slabi spiritual. Preoții au avut o chemare spirituală şi laicii o chemare seculară. Preoții vor primi o răsplată specială în ceruri şi laicii vor primi o recompensă obişnuită.

O descoperire revoluţionară

În secolul al şaisprezecelea adevărul Reformațiunii al preoţiei tuturor credincioşilor s-a ivit pe neașteptate la orizont, în lumina evidentă a Scripturii. Învățații Scripturii au făcut această descoperire uimitoare: “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1Petru 2:9).

Toţi credincioşii sunt preoţi, cu acces direct la Dumnezeu prin Isus Hristos. Aşa cum preoţii Vechiului Testament erau reprezentanţi ai lui Dumnezeu, martori pentru Cel Prea Înalt, fiecare credincios, chemat ca preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt, este martor al harului Său şi al slavei Sale. A sunat ca o erezie atunci când Martin Luther a tunat de la amvonul său în Wittenberg: “Fiecare cizmar, fiecare dulgher, fiecare fermier, fiecare medic este un preot.” Dar Luther avea dreptate. Împărtăşirea Evangheliei nu este dreptul exclusiv al preoților: este privilegiul întregii biserici. Fiecare credincios duce pe Hristos în această lume, prin profesia lui sau a ei. Împărtăşirea lui Hristos cu cei din jur este ceea ce facem din cauză că suntem cine suntem. Ocupaţia noastră ne oferă oportunităţi pentru a da mărturie. William Carey avea dreptate când spunea: “Repar pantofi pentru a-mi acoperi cheltuielile, dar afacerea mea este câştigarea de suflete.” Protestanţi, înarmaţi cu adevărul preoţiei  tuturor credincioşilor în timpul Reformei protestante, au schimbat istoria lumii.

Astăzi, mulţi protestanţi încă se agaţă involuntar de părţi  ale vechii construcții medievale.  Atitudinea că eu imi fac munca mea seculară, îmi câştig salariul, şi plătesc predicatorul să dea mărturie în numele meu este parte a ereziei  bisericii medievale. Într-un articol intitulat Preoţia tuturor credincioşilor, Theodore Gill face această observaţie pătrunzătoare: “Martin Luther, în mod deosebit, a făcut  din  preoţia tuturor credincioşilor o piatră de temelie pentru biserica adevărată şi un semn al credincioşiei Reformei față de un  creştinism  autentic”[3]. Suntem cu adevărat moştenitori ai Reformațiunii, dacă vom lăsa lucrarea  câştigării de  suflete numai pe seama preoților plătiți? De fapt, putem noi spune că suntem continuatorii reformatorilor, dacă avem un interes scăzut în împărtăşirea credinţei noastre? Dacă “preoţia tuturor credincioşilor” este o piatră de temelie pentru biserica adevărată, suntem noi adevărați apărători ai acestui adevăr al Reformei atunci când adunările noastre locale au un interes scăzut  în a da mărturie? Cu siguranță, Dumnezeu a chemat membrii bisericii să facă mult mai mult decât să se roage, să plătească şi să asculte. Fiecare dintre noi este un preot,  un ambasador, un  administrator al tainelor împărăției, şi un martor pentru Împăratul universului (Apoc. 5:10; 2 Cor. 5:20; 1 Corinteni 4:1; Fapte 1: 8).

Oricare ar fi profesiunea ta, fie că ești avocat, medic, muncitor în construcţii, profesor, şofer de camion, sau programator  IT – scopul vieții este de a împărtăşi dragostea lui Isus cu alţii. Ellen White a pus cu siguranţă punctul pe i, atunci când a declarat: “Lucrarea lui Dumnezeu pe acest pământ nu va putea fi niciodată terminată până când bărbaţii şi femeile care alcătuiesc  membrii bisericii noastre nu pornesc la lucru, unindu-și eforturile cu cele ale pastorilor şi conducătorilor bisericii.”[4]

Dumnezeu doreşte  cu înfocare ca întreaga Biserică să revină la viaţă, plină de zel misionar. El tânjeşte ca fiecare dintre noi să recapete zelul bisericii Noului Testament. El aşteaptă ca să toarne Duhul Său cel Sfânt asupra unei biserici zeloase să împărtăşescă un Hristos care i-a schimbat pe ei personal. S-a întâmplat în primul secol şi se va întâmpla în ultimul secol. S-a întâmplat la începutul istoriei bisericii şi se va întâmpla la sfârşitul istoriei Bisericii. S-a întâmplat atunci şi se va întâmpla din nou. S-a întâmplat acolo şi se va întâmpla și aici.

Laicii sunt cheia pentru îndeplinirea Marii Însărcinări. Aceasta este singura cale  pentru ca vestea bună  să acopere globul cu adevărat. Oricât de  importante sunt  radio-ul, televiziunea, internetul, şi fiecare dintre mijloacele mass-media, ele nu pot înlocui o dovadă vie. Dumnezeu tânjeşte să-Și descopere dragostea şi adevărul prin oameni. Isus nu a trimis doar un mesaj de mass-media din cer: El a venit în această lume întinată de păcat, ca să descopere dragostea cerului şi să ne învețe adevărul cerului. Deci, vă rog nu gândiți niciodată, sunt doar un laic. Eu nu pot face multe pentru împărăție. Alungați astfel de gânduri! Andrei a fost doar un laic, dar el l-a condus pe Petru la Hristos. Şi Petru, un laic, un pescar needucat, a ținut o predică plină de Duhul în ziua Cinzecimii şi 3.000 au fost botezaţi într-o singură zi. Cartea Faptele Apostolilor este vie, plină de efectele puternice ale martorilor laici. Fermieri, negustori, vameşi, şi păstori de oi au răsturnat lumea ca ambasadori pentru Isus Hristos.

Dwight L. Moody a fost un laic câştigat pentru Hristos de către un alt laic, şi el a zguduit două continente, cu puterea Evangheliei. William Miller fermier, Joseph Bates căpitan pe mare, James White – profesor, Ellen White o umilă adolescentă –toți aceștia sunt exemple de laici care au fost utilizaţi mult  de Dumnezeu în mişcarea celei de a doua veniri. Dumnezeu adună pe laicii din întreaga lume pentru o mişcare finală la punctul culminant al istoriei pământului. Dar dacă această mişcare laică îşi va îndeplini destinul în această generaţie, se va impune regândirea rolului  pastorului local şi a bisericii locale. Va fi nevoie să regăsim rolul biblic al pastorului. Se cere  o înţelegere radical nouă a bisericii.

Regăsirea rolurilor Biblice ale pastorului și ale bisericii locale

Deşi există o varietate de descrieri în Noul Testament pentru rolul de pastor, una dintre cele mai remarcabile se găseşte în Efeseni 4. Pavel descrie darurile pe care Isus le-a dat bisericii Sale de pe pământ cand S-a înălţat la cer astfel: “Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”(Efeseni 4:11, 12). O citire superficială a textului dă impresia că darurile date păstorilor şi învăţătorilor sunt daruri separate. Dar cuvântul  “păstor”- e unul care hrăneşte, păzeşte, şi educă turma. Cuvântul tradus “şi” ce leagă  ” păstori şi învăţători” este  cuvântul grec kai.  Literal, înseamnă  “care este” sau “în special”. Pasajul poate fi  tradus mai precis “predare / păstorire” sau “păstori spirituali care își învață turmele “. Conform cu Efeseni 4:12, Dumnezeu a pus “păstori care învață” în interiorul bisericii pentru a înzestra pe fiecare credincios în lucrarea Sa de mărturisire şi slujire. Orice pastor care nu  are ca prioritate  înzestrarea membrilor pentru a descoperi şi a folosi darurile lor spirituale în slujire nu îşi îndeplineşte rolul său biblic ca pastor.  Domnul a impresionat-o pe  Ellen White cu acelaşi adevăr biblic: ” Atâta vreme cât membrii bisericii nu fac nici un efort pentru a da şi altora din ajutorul ce le-a fost dat, în chip firesc urmează o slăbire spirituală.  Cel mai mare ajutor ce poate fi dat poporului nostru este acela de a-i învăţa să lucreze pentru Dumnezeu şi să depindă de El, şi nu de slujitorii Lui… De îndată ce o comunitate a fost organizată, servul Domnului să-i pună la lucru pe membrii ei. Ei vor avea nevoie să fie învăţaţi cum să lucreze cu succes. Servul Domnului să consacre o mai mare parte din timpul său pentru educare decât pentru predicare “[5]

Rolul major al pastorului este de a înzestra membrii ca ucenici ai lui Hristos pentru a-și folosi darurile  fiind martori pentru Dumnezeu. Isus Și-a concentrat cel mai mult atenţia  în înzestrarea ucenicilor Săi pentru a fi  puternici conducători şi evanghelişti câştigători de suflete.

Biserica nu este un club social în care oameni cu interese comune se adună în fiecare săptămână pentru a  se simți bine reciproc. Biserica este arena harului lui Dumnezeu, locul  în care poporul lui Dumnezeu se întâlneşte pentru a fi umplut cu harul Său, înzestrat pentru a servi, şi pregătit pentru a fi trimis înapoi în localitate  ca să facă o diferenţă pentru împărăţia lui Dumnezeu. Așa cum a spus odată savantul Quaker, Elton Trueblood: “Biserica secolului  XXI va deveni un mini-seminar”. Cu siguranță,  Ellen White repetă acest gând: “Mulţi ar fi dispuşi să lucreze dacă ar fi fost învăţaţi cum să înceapă. Ei au nevoie să fie instruiţi şi încurajaţi. Fiecare biserică ar trebui să fie o şcoală de formare pentru lucrătorii creştini”. [6]

Viziunea profetului asupra bisericii a fost cu mult înaintea timpului ei. Ea a văzut bisericile adventiste ca pe niște centre de formare unde  membrii descoperă că darurile lor au fost împuternicite, că sunt înzestraţi pentru a da mărturie. Ea a văzut biserici cu servicii cuprinzătoare  făcând eforturi pentru a atinge localităţile în care locuiesc  cu dragostea lui Dumnezeu. Ea a văzut pe membri crescând din  punct de vedere spiritual, deoarece au fost implicaţi activ în slujire. Biserica nu este cu adevărat biserica Noului Testament  dacă se preocupă puțin de comunitatea din jurul ei. Biserica nu este cu siguranţă, biserica Noului Testament, dacă pastorii şi membrii au puţină pasiune pentru suflete. Biserica nu este cu siguranţă, biserica Noului Testament, dacă există un interes mai mare în socializarea în biserică decât pentru vestirea Evangheliei la cei pierduţi.

În volumul său Cursuri de lege biblică, Rousas John Rushdoony face această declaraţie tulburătoare: “Scopul bisericii nu ar trebui  să fie de a aduce bărbaţi şi femei în supunere faţă de biserică, ci mai degrabă de a-i educa pentru a fi o «preoţie împărătească», capabili de a aduce lumea în supunere față de Hristos, Regele “. Vorbind  în mare  despre biserica creştină, Rushdoony observă: “Biserica are în mare parte un devotament pretins față de preoţia tuturor credincioşilor, pentru că organizarea ierarhică s-a îndoit de implicaţiile doctrinei şi deoarece a văzut biserica ca pe un scop în sine, și nu ca pe  un instrument “.[7]

Mă rog ca și adventişti de ziua a şaptea, să facem mult mai mult decât  să recunoaștem doar de formă preoţia tuturor credincioşilor. Mă rog ca acest adevăr să pună stăpânire pe inimile noastre, să cuprindă sufletele noastre, să umple mintea noastră, și să ne constrângă de a împărtăşi dragostea şi adevărul lui Dumnezeu cu o cu nouă pasiune și cu simțământul urgenței. Mă rog ca fiecare Biserică Adventistă de Ziua a Șaptea să devină într-adevăr, un centru de formare pentru lucrătorii creştini şi ca fiecare pastor adventist să-și reevalueze rolul său de a deveni un formator, unul care face ucenici, un instructor al poporului lui Dumnezeu pentru a folosi darurile lor în vederea  câştigării de suflete. Mă rog ca asociațiile finanțate denominațional şi asociațiile care se autosusțin să lucreze în armonie într-o atmosferă de încredere pentru a ajunge la cei de neajuns. Mă rog ca fiecare persoană laică să simtă din nou chemarea lui Dumnezeu de a da mărturie pentru împărăție, astfel ca foarte curând să vedem împlinirea viziunii profetului.

“Slujitorii lui Dumnezeu, cu feţele luminate, şi strălucind de consacrare sfântă, se vor grăbi, din loc în loc, pentru a vesti solia din cer. Prin mii de glasuri, pe tot pământul, va fi dată avertizarea. “[8]

Fie ca acea zi să fie în curând, şi fie ca vocea ta şi a mea să fie auzită proclamând harul şi slava Sa până  ce El va veni să ne ia acasă.

_______________________

Mark A. Finley este pastor, administrator, şi evanghelist pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de 40 de ani. Acest articol a fost publicat 12 august 2010 în Adventist Review.

Traducere: Robert Oană


[1] Will Durant, Povestea civilizaţiei, vol. 3 (New York: Simon and Schuster, 1972), p.602.

[2] Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 65.

[3]  In A Handbook Christian Theology, Marvin Halverson și Arthur A. Cohen, eds. (New York: Meridian Books, 1958), p. 281.

[4]  Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, p. 352.

[5] Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol.. 7, pp. 18-20.

[6] Ellen G. White Servicii Creștine, p. 59.

[7] Rousas John Rushdoony, Cursuri de lege biblică (Phillipsburg, NJ: The Presbyterian and Reformed Pub. Co., 1973),  p. 764

[8] Ellen G.White, Tragedia veacurilor p.612

Advertisements

One response to “Regăsirea pasiunii: Ce înseamnă preoţia credincioşilor pentru trupul lui Hristos

  • Iolanda Tarcinsky

    Dumnezeu sa binecuvinteze cu multa sanatate pe fr.Mark Finley si sa ne dea biruinta pe calea spre Cer. Multe binecuvantari ceresti traducatorilor si administratorului site-ului. Cu pretuire,Iolanda

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: